Povestea moldovencei care a ”frământat” destinul cu propriile mâini și a deschis o patiserie la Verona, Italia

Prima ei bucătărie a fost cea a bunicii. Nu avea mai mult de nouă ani, dar știa deja că locul ei e lângă cuptor, acolo unde aluatul prinde viață. Când bunica cocea pâine sau pregătea colacii de Sfântul Vasile, crăciuneii de Crăciun ori alte bunătăți cu diferite ocazii, Lidia era mereu prezentă. Cu un cuțit mic în mână, făcea floricele și frunzulițe din aluat, atent, cu o bucurie care nu avea nevoie de explicații.

„Cumva de atunci a început totul. Toată dragostea pentru bucătărie, pentru aluaturi, pentru migala care transformă ingredientele simple în ceva care aduce bucurie”, mărturisește, pentru ER NEWS, Lidia Binzaru, originară din satul Boldurești, raionul Nisporeni și stabilită în Italia, la Verona, unde de curând a deschis propria sa patiserie.

La aceeași vârstă, Lidia face primul tort. Nu din rețete sofisticate, ci din biscuiți Nefis, iar deasupra modelează floricele din unt. Își amintește perfect momentul. Era un gest mic, dar definitoriu. De atunci, a început să experimenteze constant. Gătea pentru familie, încerca, greșea, învăța. Nu visa încă la vitrine sau la comenzi, ci doar la gustul reușit și la satisfacția de a crea.

Viața, însă, nu a fost blândă cu ea. Copilăria în satul natal Boldurești, raionul Nisporeni, a fost una marcată de lipsuri. Au existat zile în care, copil fiind, nu aveau ce mânca. Acele experiențe au lăsat urme adânci. Nu resentiment, ci o promisiune interioară: dacă va reuși vreodată, nu o va face pentru bogăție, ci pentru a-i ajuta pe cei care trăiesc ceea ce a trăit ea.

La 23 de ani, cu doi copii mici acasă și fără o casă proprie, Lidia ia o decizie grea de a pleca în Italia. Pleacă „cu ochii închiși”, fără să știe limba, fără să cunoască pe nimeni, dar cu o certitudine clară: trebuie să plece. Este nevoită să își lase copiii în grija surorii – băiatul avea doar un an și șase luni – și începe munca de badantă, așa cum o fac mii de femei din Republica Moldova. Muncește fără zile libere, îngrijește doi bătrâni, plânge și învață limba italiană în același timp. Un an și trei luni nu ajunge deloc acasă. Sacrificiul este enorm.

„Învățam limba și plângeam. Lucram și plângeam. Dar știam pentru ce am venit”, ne spune aproape plângând Lidia.

A fost nevoită să mintă în privința vârstei ca să fie acceptată la muncă. Responsabilitatea pe care o purta la 23 de ani era greu de crezut pentru cei din jur.

În 2017, odată ajunsă în Italia, Lidia, pe lângă munca de badantă, în timpul pe care îl avea să și-l ofere sieși, l-a oferit pasiunii sale pentru patiserie. Începe să se informeze, să facă cursuri online de patiserie, să învețe tehnici, să se perfecționeze. Încet, apar și primele torturi la comandă. Vin criticile, dar și încurajările. Unii îi spun să renunțe, că va fi judecată, că va fi ironizată. Lidia merge mai departe. Alege să asculte doar vocile care o susțin.

Macarons-urile devin o nouă provocare. Face un curs dedicat și se îndrăgostește de precizia acestui desert aparent fragil. Muncește, învață, creează, în paralel cu munca grea de îngrijire a bătrânilor.

În 2023, viața îi mai aduce o încercare dureroasă, o problemă de familie care o obligă să aleagă: să se întoarcă în Moldova sau să rămână în Italia. Cu doi copii, fără stabilitate acasă, decide să rămână. Găsește cu greu o chirie, își aduce copiii alături și începe un nou capitol. Îl cunoaște pe bărbatul care avea să-i devină soț – barman de profesie – și, pentru prima dată, cineva îi spune constant: „Trebuie să încerci. Dacă nu deschizi o patiserie a ta, nu vei ști niciodată ce înseamnă asta.”

Frica de taxe, de eșec, de singurătate este mare. Dar visul e mai puternic. Lidia face cursuri în Italia pentru croissante și patiseria tradițională de mic dejun, își completează formarea cu studii făcute și în Moldova, își pregătește actele, totul legal.

În noiembrie 2025 găsește localul. „De când am intrat, am simțit că este al meu.” În zece zile, cu lucrări făcute într-un ritm contra-cronometru, patiseria prinde contur. Pe 14 decembrie are loc deschiderea. Povestea ei ajunge și în paginile unui ziar local din Verona, impresionând o jurnalistă care vede dincolo de vitrină: ani de muncă, lacrimi, sacrificii și perseverență.

Acest nou pas implică însă un mare sacrificiu și un program de lucru aproape ireal de la 4 dimineața până la miezul nopții.

Astăzi, Lidia nu vorbește doar despre produse, ci despre valori. Folosește ingrediente de calitate, unt în loc de grăsimi vegetale, produce puțin și proaspăt. Nimic nu se aruncă. Produsele rămase sunt donate printr-o companie care le distribuie persoanelor fără adăpost. De Crăciun, a gătit o oală de sarmale pentru cei care nu aveau ce mânca în ziua respectivă.

De altfel, generozitatea Lidei este mereu vie. Ani la rând se deghiza în Moș Crăciun și oferea mici atenții celor în dificultate. Căuta prin grupuri pe rețele sociale familii care aveau nevoie de un mic cadou: un cozonac, o cutie de dulciuri, ceva simplu, dar făcut din inimă.

„Nu vreau să realizez ceva ca să devin bogată. Vreau să realizez ca să ajut”, ne mărturisește cu blândețe Lidia. Spune aceste cuvinte cu lacrimi în ochi. Pentru că știe ce înseamnă foamea, lipsa, neputința. Și pentru că, în fiecare aluat frământat, Lidia nu pune doar unt și făină, ci și propria ei istorie – una despre supraviețuire, demnitate și speranță.

Dacă sunteți din Verona sau în trecere prin orașul lui Romeo și al Julietei, nu ezitați să pășiți pragul Patiseriei Lidia, Via. Scuderlando 230 A. Lidia colaborează și cu restaurante din zonă, prepară torturi pentru diferite evenimente.

Nu este doar un loc unde se vând deserturi, ci un spațiu care spune o poveste despre rădăcini și asumare. În vitrinele patiseriei se regăsesc torturi la bucată, accesibile, gândite pentru ca oricine să poată gusta fără exces sau risipă. Sunt prezente torturile tradiționale moldovenești, cu gusturi cunoscute din copilărie, alături de produse de patiserie tradiționale italiene, inspirate din cultura locului care i-a devenit a doua casă.

Un loc aparte îl ocupă plăcintele de casă moldovenești și cozonacul moldovenesc, pregătite după rețete care respectă simplitatea și autenticitatea. Atât cozonacul, cât și panettonele sunt realizate pe bază de maia naturală, un proces mai lent, mai solicitant, dar care oferă un produs mai sănătos.

Pentru Lidia, această alegere nu este una de marketing, ci una de principiu. Produce mai puțin, dar mai corect. Preferă calitatea în locul cantității, respectul pentru ingredient în locul compromisului și responsabilitatea față de consumator în locul câștigului rapid.

Astfel, patiseria Lidia începe să devină o punte între Moldova și Italia, între tradiție și prezent, între munca grea a unei femei care a pornit de jos și dorința de a oferi nu doar produse, ci gust adevărat și grijă față de oameni.