De la om al străzii, la bucătar pentru un prestigios restaurant gastronomic francez. Istoria incredibilă a românului Constantin Pocai, stabilit în împrejurimile Lyon-ului

Constantin Pocai este originar din orașul Dorohoi, județul Botoșani, o mică localitate din nordul României, așa cum îi place românului să se prezinte. De meserie este mecanic auto, absolvind o școală profesională în România. Istoria lui de viață este incredibilă pentru că a avut ambiție ca de la un om al străzii, așa cum a fost o vreme la început în Franța, să ajungă să fie angajat la un prestigios restaurant gastronomic francez.

”Nu aveam nicio treabă cu bucătăria. Am început totul dintr-o ambiție.  Îmi amintesc cum am vrut să impresionez o fată cu clătite flambate cum văzusem la TV și așa de bine mi-a reușit, încât eram cât pe ce să dau foc la casă.. nu m-am simțit deloc bine că nu am reușit și atunci m-am zis să fac un curs de bucătar, care de fapt nu mi-a folosit, așa că am mers pe litoral să lucrez ca necalificat într-un restaurant în Mangalia. Așa s-a produs primul meu contact cu bucătăria: în Mangalia la restaurantul Athena din Saturn”, povestește pentru Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS conaționalul nostru, stabilit în Bron, o localitate din împrejurimile Lyon-ului din Franța.

De ce am plecat din Romania ? Pentru că am vrut să cunosc un pic lumea și să nu mai depind de ajutorul familiei, de fapt nici nu știu dacă pot numi familie ceea ce am avut eu. Am fost ”abandonat” de familie de pe la vârsta de 17 ani, nimeni din familie nu m-a susținut când aveam nevoie. Singura persoană din familie care m-a susținut până la sfârșit a fost bunica mea. Ea m-a încurajat până la sfârșitul vieții ei…

Al doilea contact cu bucătăria a fost în Sicilia, Italia, unde am lucrat ca spălător de vase timp de 3 ani de zile. Am lucrat fără contract, fără niciun fel de act. Dar recunosc că îmi plăcea din ce în ce mai mult bucătăria. Când aveam ocazia ”furam” câte puțin din meseria de bucătar. După 3 ani am plecat din Sicilia la Roma, unde am avut șansa să cunosc un bucătar din Vatican care mi-a spus că dacă vreau să fac meserie de bucătar să merg în Franța, la Lyon.

Așa se face că pe 15 iulie 2011 am ajuns în Marsilia. Eram pe un pământ total necunoscut, în plus nu vorbeam deloc limba franceză. Pentru că nu mai aveam bani, am mers pe jos trei zile, fără apă și mâncare. Așa am ajuns în Avignon, unde la intrare în oraș m-a oprit o mașină a poliției municipale. Când a văzut ce picioare umflate aveam și starea în care eram, m-au dus la un spital. Acolo mi-au verificat tensiunea, mi-au dat ceva de mâncare și asta a fost. Seara am dormit într-un parc. A doua zi mi-am continuat drumul, pentru că singura mea țintă era să ajung la Lyon.

Când am ajuns la gara din Lyon, am încercat să găsesc români care să îmi dea o adresă sau un loc undeva unde să fac un duș și să beau măcar o cafea. Din păcate, din câți români am întâlnit, niciunul nu a vrut să mă ajute.

În sfârșit găsisem un camion de la Crucea Roșie și șoferul de pe camion care vorbea italiană mi-a dat o adresă de la un Centru social. Acolo a început viața mea să fie un pic mai ușoară, pentru că puteam face un duș și lua o cafea caldă. Îmi amintesc că mi-am spus atunci că ”daca nu am murit până acum, nici de acum înainte nu voi muri”.

Și uite așa, într-o zi am întâlnit un rus care vorbea românește și care mi-a propus să îmi dea un cort în care să dorm. Am acceptat imediat și din acel moment aveam un loc al meu unde să nu mă plouă …

E greu să-mi reamintesc acele vremuri. După 10 luni de stat afară, securitatea socială mi-a propus un cămin unde încet încet începusem să învăț limba franceză și să intru în contact cu lumea din sistemul social. La centrul social unde obișnuiam să merg să fac duș și să mai vorbesc cu alte persoane în situația mea am întâlnit o asistentă socială despre care pot spune că a fost îngerul meu păzitor. Datorită ei am avut primul meu loc de muncă în Franța. Țin minte cu exactitate că în 13 septembre 2012, la ora 6:00 dimineața am început să lucrez un program de 4 zile pe săptămână ( de la 6:00 la 13:00) pentru un salariu de 260€ pe lună. Să știți că eram un OM fericit pentru că fac ceva și nu trebuie să întind mâna pentru 1 € sau o țigară.

În timp ce munceam încercam să găsesc și altceva. Eram dispus să muncesc 24 de ore din 24. Așa am început să depun CV-ul meu prin restaurante. Într-o zi am fost sunat de responsabilul unui restaurant. Pe atunci nu vorbeam încă prea bine franceza, dar începeam să înțeleg câte ceva. M-am prezentat la acel restaurant, dar problema era că nu aveam o diplomă de bucătar. Și iarăși am avut noroc, pentru că unul din bucătari era italian și așa i-am explicat că muncesc vineri-sâmbătă-duminică, iar dacă nu vă place cum muncesc, atunci nu mă mai primiți… Am muncit 3 zile, iar luni la prânz patronul mi-a propus un contract CDI (contrat cu durată nedeterminată). Aveam un salariu de 1300 euro, însă dar dupa 6 luni am renunțat, din cauza igienei din acel restaurant. Era deplorabil.. Așa că m-am întors la primul meu loc de munca cu 260 euro pe lună.

Tot în 2012 am muncit voluntar într-o mică cantină, doar pentru a cunoaște un pic bucătăria franceză. Acolo am îndrăznit să trimit candidatura mea la Master-Chef Franța, dar problema era că încă nu vorbeam suficient de bine franceza. Când aveam timp liber nu făceam nimic altceva decât să învăț limba franceză, pentru că nu puteam face nimic dacă nu știam bine această limbă.

În 2014, odată cu modificarea Codului Muncii din Franța, și românii de aici se puteau înscrie la Pole-Emploi (Bursa Muncii). M-am înscris și am cerut să fac un curs de bucătar. Am fost refuzat din cauza nivelului meu de franceză. M-am ambiționat și mai mult, iar în 2015 am avut din nou șansă, pentru că consiliera de la Pole-Emploi mi-a propus acest curs de bucătar. A fost cea mai minunată veste pe care am primit-o vreodată. Sincer plângeam de bucurie…

Am făcut un an de scoală de bucătari. După ce am terminat școala, am muncit în câteva restaurante cu tot felul de specific. S-a întâmplat până în 2019 când am fost sunat de consiliul general al prefecturii Rhône-Alpes pentru un post de ajutor de bucătar. Pe 10 septembrie 2019 am început lucrul în acest post. A durat până în 2020, când a venit peste noi pandemia de Covid-19.

În 2021 din nou am lucrat la o cantină școlară unde erau doar copii din familii de evrei. Am plecat de acolo, pentru că ei au foarte multe zile de sărbătoare și în zile lor de sărbătoare stai acasă, dar nu ești plătit.

Cum am ajuns să lucrez la restaurantul gastronomic Pierre Orsi din Lyon? De altfel, este un restaurant cu 1 stea în ghidul Michelin. Patronul, bucătarul șef este Pierre Orsi, recunoscut chiar și în SUA. A gătit pentru fostul președinte american  Bill Clinton și alte mari personalități americane.

Am ajuns aici pentru că restaurantul căuta personal la Pole-Emploi care le-a transmis CV-ul meu. Am reușit să obțin repede locul de muncă fiindcă am avut recomandare bună de la fostul meu bucătar de la prefectura Rhône-Alpes, el fiind fost elev al lui Pierre Orsi. Fără o bună recomandare, nu ai nicio șansă să te angajezi în astfel de restaurante prestigioase.

Nu-mi este deloc ușor aici. Este chiar foarte greu. Foarte multă strictețe, exigență și disciplină. E prima dată când am ocazia să lucrez într-un adevărat restaurant gastronomic. Bucătarul șef are 85 de ani și e mereu în bucătărie. E un stres continuu cu el în bucătărie pentru că vrea să te facă perfect…

Când au apărut articole în ziar despre istoria mea de viață, mai toti prietenii lui Pierre Orsi au făcut comentarii nu tocmai drăguțe, dar asta mă determină să fac lucruri și mai mari.

De unde vine pasiunea pentru sculpturi efemere din fructe și legume?

Am văzut o imagine într-o revistă cu un thailandez care sculpta un pepene. Mi-am zis atunci să încerc și eu. A fost foarte dificil. Am cioplit fructe și legume în felul meu cam 3 ani de zile, până când l-am întâlnit pe William Hermer, campionul Franței la sculpturi efemere din fructe și legume. El mi-a propus să fac un curs de o zi în acest domeniu. Este foarte scump, dar a meritat toți banii.

Ce aș putea recomanda românilor care vin în Franța? În primul rând să învețe limba franceză. Apoi să muncească cu acte în regulă, pentru că fără acte nu ești recunoscut de nimeni. Vor fi zile ți chiar luni foarte grele, dar se reușește. E nevoie să ai mult respect. Așa îți faci prieteni. Iar dacă ești un OM respectos, francezul te recomandă, iar dacă ai cea mai mică recomandare deschizi uși mari fără mult efort.

 

Sunt mândru să spun că astăzi eu îl cunosc pe campionul Franței la sculpturi efemere din fructe și legume din 2012 William Hermer, dar și pe Frédéric Janault, campionul Europei la sculpturi din fructe și legume, ambii fiind membri ai Académie Nationale de Cuisine (Academia națională a bucătăriei franceze).

 

Vă mulțumim pentru interviu