Cazul George Simion: Fapte, întrebări, ipoteze

Cazul George Simion. În noaptea de 1 spre 2 octombrie curent, cetățeanul român George Simion a fost declarat indezirabil pentru următorii cinci ani și îndepărtat sub escortă până la punctul de trecere a frontierei de stat a Republicii Moldova.

Într-un comunicat de presă al Acțiunii 2012 al cărei președinte este George Simion, se arată că acesta ”a fost urcat cu forța într-un automobil fără numere distinctive ale statului, a fost lovit și apoi escortat la vama Leușeni”. Ulterior, unionistul a postat pe pagina sa de Facebook și câteva imagini, în care apare însângerat.

Reacția Biroului Migrație și Azil și a Poliției de Frontieră a R. Moldova

Pe de altă parte, Biroul Migrație și Azil din R. Moldova a precizat că în privința lui Simion George Nicolae nu a fost aplicată forța fizică și că în momentul predării autorităților române, acesta nu avea leziuni corporale.

Și Poliția de Frontieră susține că în momentul predării autorităților române, George Simion nu prezenta semne de violență fizică. ”Documentul de predare a ajuns în posesia lui după ce a fost luat în custodie de autoritățile române, nefiind deteriorat sau cu urme de sânge”.

Până la această oră nu există o plângere oficial formulată de cetățeanul George Simion pe marginea celor pe care le-a semnalat pe rețelele de socializare. Acesta ar fi avut posibilitatea să depună pe loc plângerea, la punctul de trecere a frontierei Republicii Moldova în momentul operațiunii de predare, dacă ar fi constatat anumite încălcări. Din comunicarea cu autoritățile române a rezultat că o astfel de plângere nu a fost depusă nici la punctul de trecere a frontierei române”, mai precizează Poliția de frontieră a R. Moldova, citată de unimedia.info.

Reacția Poliției de Frontieră a României

Potrivit unui răspuns oficial pentru Ziarul de Gardă, Poliția de Frontieră a României a menționat că ”pe timpul efectuării formalităţilor de intrare, bărbatul nu a depus nicio plângere şi nici nu a solicitat îngrijiri medicale de specialitate”.

În data de 02 octombrie, în jurul orei 00.30 în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat pentru a intra în România un cetăţean român care a prezentat o decizie prin care fusese declarat persoană indezirabilă pe teritoriul R. Moldova. Acesta era însoţit de un echipaj din cadrul Poliţiei de Frontieră din R. Moldova şi al Biroului Migraţie şi Azil din ţara vecină.

Conform prevederilor legale în vigoare, poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au efectuat formalităţile necesare pentru intrarea în ţară, ulterior cetăţeanul român continuându-şi călătoria pe teritoriul României” (răspunsul oficial al Poliției de Frontieră Română pentru zdg.md)

Ipoteze avansate în legătură cu acest caz

Expertul asociat la Centrul Analitic Independent ”Expert-Grup”, Dionis Cenușă avansează câteva ipoteze în legătură cu expulzarea lui George Simion și declararea acestuia persona non grata în R. Moldova pe o perioadă de 5 ani:

Ipoteza 1. Victimizarea liderilor mișcării unioniste. Motive de a victimiza sunt variate. Unul din motivele majore ar fi că partidele pro-unioniste (PUN, PNL) care vor avea misiunea să preia votanții opoziției extra-parlamentare (Maia Sandu, Andrei Năstase) au rezultate slaba în sondaje și trebuie ajutate să capete o oarecare vizibilitate.

Ipoteza 2. Indezirabilitatea unioniștilor – ca o utilitate politică. Însăși ideea unionistă trebuie avansată pentru ca dezideratul „pro-Moldova” al Partidului Democrat să meargă mai bine pe picioare și să poată face competiție Socialiștilor. Or, pe de o parte, unioniștii se vor mobiliza, iar, pe de altă parte, PDM demonstrează că protejează statalitatea moldoveneasca de cei care până nu demult nu erau indezirabili (de ce abia acum George Simion este declarat indezirabil?).

Ipoteza 3. Acoperirea mediatică a unui indezirabil cu 7 indezirabili de origine turcă. În luna octombrie, în R. Moldova în vizită urmează să vină Președintele Turciei, iar cazul lui George Simion ajută la distragerea atenției și la înlocuirea subiectului cu cei 7 cetățeni turci expulzați cu abateri de la legislația națională și angajamentele internaționale, pe motiv că ar fi indesirabili. E o rocadă mediatică cel putin curioasă.

În realitate, putem avea două ipoteze mixate și alte aspecte aflate la mijloc, dar încă necunoscute”, scrie analistul Dionis Cenușă pe contul său de Facebook.

Întrebări

Până la această oră nu există o reacție oficială din partea României cu privire la cazul expulzării lui George Simon. Câțiva deputați români, Constantin Codreanu, Eugen Tomac, Daniel Gheorghe au condamnat cu vehemență acest caz și au solicitat explicații Ministerului de Externe al României. Și deocamdată doar atât.

Așadar, un caz care lasă după el multe ipoteze și semne de întrebare. De ce până acum nu a existat o reacție oficială din partea Bucureștiului? Vorbim totuși despre un cetățean român. Cu referire la presupusele ”bătăi”, de ce nu a fost depusă nicio plângere în acest sens? De ce nu au fost solicitate îngrijiri medicale sau o expertiză medico-legală?

Reacția lui George Simion

Astăzi, într-o conferință de presă pe care a susținut-o în Parlamentul României, alături de deputatul Constantin Codreanu, George Simion a povestit filmul expulzării sale.

”Nu au fost leziuni care să necesite îngrijiri medicale, am o vânătaie la ochi, câteva zgârâieturi. Dar loviturile și comportamentul lor agresiv au existat. Singura dovadă care există sunt imaginile video din postul vamal Leușeni. Voi ataca în instanță decizia, dar nu am încredere în justiția din R. Moldova. Cerem intervenția statului român în apărarea cetățenilor pentru ca cele două state să se unească. Ne dorim ca drepturile noastre să fie respectate”, a precizat unionistul George Simion.

Articole similare
Comentarii