Condamnare record pentru doi români din Italia care au furat o cartelă de 10 euro
Un român de 25 de ani a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, în timp ce partenera lui, de 27 de ani, a primit opt luni, pentru furtul unei cartele telefonice în valoare de 10 euro.
Sentința a fost pronunțată recent, deși fapta celor doi s-a petrecut în toamna anului 2014.
Cei doi români au furat dintr-un hipermarket Bennet din Castelvetro, Modena, o cartelă de 10 euro, scrie laprovinciacr.it.
„Furtul unei cartele telefonice de doar 10 euro a costat un cuplu de români, rezidenți la Cremona, o condamnare de un an și patru luni pentru bărbat și opt luni pentru femeie”, scrie sursa citată.
Furtul a fost denunțat de carabinieri.