Iată ce prevede contractul colectiv de muncă în 2019 pentru badantele din Italia
La început de an, sindicatele din sectorul personalului de asistență casnică au făcut public contractul colectiv de muncă la nivel național, valabil pentru anul în curs, transmite www.rotalianul.com.
În „Contratto colf e badanti 2019” sunt specificate toate informațiile care țin de drepturile și îndatoririle îngrijitoarelor, menajerelor și bonelor care prestează servicii de asistență personală sau casnică în Italia.
Așadar, se poate afla valoarea retribuțiilor, orarul de muncă, zilele libere și perioada concediului de odihnă, drepturile lucrătorilor în caz de boală, perioada de preaviz în caz de concediere, și altele.
Salariile în funcție de nivelul de încadrare pentru lucrătorii casnici și îngrijitori sunt actualizate anual de către asociațiile familiale și sindicate. În anul 2019, salariile minime pentru lucrătorii casnici și îngrijitoare au fost actualizate și variază în funcție de nivelurile de încadrare ale muncitorilor. Așadar, îngrijitoarele pot avea salarii între 636 de euro și 1214 euro.
Tabelul salariilor poate fi consultat aici.
Orarul de muncă
Contractul colectiv de muncă pentru lucrătorii casnici 2019 prevede că aceștia au dreptul la un timp de odihnă zilnic de 11 ore consecutive;
Orarul de muncă este de 10 ore pe zi cu o pauză de prânz de 2 ore, pentru un total de 54 ore pe săptămână pentru îngrijitoarea care locuiește la domiciliul asistatului și 8 ore pe zi, adică 40 de ore pe săptămână distribuite de-a lungul a 5-6 zile, pentru cea care nu locuiește.
Concediul de odihnă
Indiferent de durata programului de lucru, lucrătorul are dreptul la o perioadă de concediu de 26 de zile lucrătoare acordat în funcție de nevoile angajatorului, de regulă în perioada iunie-septembrie. Numărul de 26 de zile lucrătoare ca drept la odihnă este valabil atât în cazul lucrătorilor care locuiesc cu angajatorul, cât și în cazul lucrătorilor care nu locuiesc cu angajatorul, indiferent de programul de muncă.
Nu se iau în calcul duminicile și sărbătorile legale din timpul săptămânii.
Durata concediului de odihnă va totaliza astfel 26 de zile lucrătoare + duminicile + sărbătorile legale din perioada în care beneficiați de concediu.
Perioada de preaviz
Raportul de muncă poate înceta prin libera voință a lucrătoarei și a angajatorului, cu condiția să se acorde un preaviz legal celeilalte părți.
În funcție de vechimea acumulată la locul de muncă respectiv, angajatorul este obligat să aducă la cunoștința lucrătoarei decizia sa de a o concedia cu o anumită perioadă de timp înainte.
În caz de concediere, pentru raportul de muncă cu un program de lucru de peste 25 de ore pe săptămână, preavizul acordat va trebui să fie de:
- 15 zile calendaristice, până la cinci ani de vechime în muncă la același angajator;
- 30 de zile calendaristice, peste cinci ani de vechime în muncă la același angajator.
Pentru raportul de muncă cu un program de lucru de până la 25 de ore /
săptămână, preavizul va trebui să fie de:
- 8 zile calendaristice, până la doi ani de vechime în muncă;
- 15 zile calendaristice, peste doi ani de vechime în muncă.
Aceste termene se reduc cu 50% în cazul demisiei din partea lucrătoarei.
Pentru portari, paznici de vile și alți lucrători cu locuințe independente deținute de angajator, previzul este:
- 30 de zile calendaristice, fără un an de vechime;
- 60 de zile calendaristice pentru vechime mai mare de un an.
În caz de concediu medical
Concediul medical al lucrătorilor casnici și al îngrijitoarelor este plătit de angajator ca un salariu normal pentru un număr de zile anuale în funcție de vechimea lucrătorului, astel:
- 8 zile de concediul medical plătite pe an în cazul lucrătorilor cu până la 6 luni vechime:
- 10 zile pentru o vechime de la 6 luni la doi ani;
- 15 zile pentru o vechime mai mare de doi ani.
Angajatorul este obligat să plătească:
- până în a treia zi consecutivă de concediu medical, 50% din salariul net;
- începând cu a patra zi, 100% din remunerația totală.
În cazul unui accident de muncă, angajatorul va plăti primele 3 zile de concediu medical și începând cu a patra zi indemnizația va fi plătită de INAIL, mai scrie www.rotalianul.com.
Textul în limba italiană a generalităților de mai sus privind Contractul Colectiv Național de Muncă valabil pe perioada anului 2019 îl găsiți aici.
