Mihai Ghimpu, după 25 de ani de politică

O oră la conferință de presă și niciodată să nu propunți numele coordonatorului Alianței și al acestei țări, numele liderului PD, cel care până mai ieri i-a fost partener de alianță. Apoi la o emisiune televizată să faci în fel și chip ca numele lui Vlad Plahotniuc să nu fie utilizat în contexte de corupție sau justiția subordonată. Asta cum se numește? Corect, asta e experiența de 25 de ani în politică, cu care se tot laudă liderul PL.

”Și da și nu. Nici nu, nici da. Nu vreau să dau nume. Trebuie să o întrebăm pe baba Vanga. Despre toți și despre nimeni. Cine, cine – spune tu cine”.  Iată așa se face politică pe malul Bâcului.

Vedeți mai jos un scurt rezumat al declarațiilor pe care le-a făcut liderul PL, Mihai Ghimpu, în cadrul conferinței de presă din 26 mai și ulterior la emisiunea tv.

*Nu vrem să murim definitiv, ne-am asumat visul multor generații

*Este o decizie luată la Moscova să fie atacat din ce în ce mai dur PL

*Certificatele cu privire la parcări le-a semnat Grozavu, dl primar a pus așa într-o margină o aprobare

!!! (Iată cum înțeleg liberalii salvarea cursului european al țării. De parcă o semnătură mai mare sau mai mică nu tot semnătură rămâne, de parcă Nistor Grozavu avea putere de decizie mai mare decât primarul Chirtoacă)

*Eu sunt pentru lupta cu corupția, dar nu elefanții să umble să calce peste oamenii, dar pe alții care întâmplător au rupt o frunză să îi închidă

*Arestarea lui Chirtoacă este o decizie politică. N-a omorât, n-a violat, de ce trebuia să fie reținut?

*Nu v-a plăcut Ghimpu, PL, să vedem ce veți face mai departe

*N-am venit în coaliție să ne facă bandiți și hoți, le-am întins o mână, dar poate nu trebuia

*Așa guvernare pro-europeană nu mai dorim

*Nu mor iepurii când vor pescarii

*Nimeni nu a condus cu mine și nimeni n-o să mă conducă. Am spus întotdeauna ce am vrut eu și o să spun

*Eu nu sunt șopârlă ca să caut unde să îmi fie cald, cum fac unii la noi

*Chiar dacă mă aresta și pe mine, politica partidului rămâne aceeași

*Eu altfel văd lupta cu corupția și statul de drept

*Și Dodon, și Șalaru stau în spatele arestării lui Chirtoacă

*Nu vreau să vorbesc despre nume, dar despre cei care reprezintă legea

*Nu m-am temut de KGB, dar de voi cu atât mai mult, opriți-vă

*Dar mă opresc, că mâine vor veni și mă vor aresta și pe mine

*Trebuie să o întrebăm pe baba Vanga cine e pescarul

*Să presupunem că sunt probe, dar nu poți decapita capitala

*Întrebare: Ce credeți Dvs despre Vladimir Plahotniuc?

Răspuns: Asta cu altă ocazie

*Toate proiectele care o să vină să vă fericească pe voi, frumoasele noastre, o să le votăm

***

Despre cine vorbiți?

*Despre toți și nimeni

*În unii din justiție nu cred. Sunt oamenii plasați acolo pentru a fi dirijați.

*Toate atacurile asupra PL au început de când a câștigat Dodon alegerile. Sunt mai mulți. Este și fostul meu coleg, Șalaru.

*Cine dă comandă nu pot să vă spun. Sunt mai mulți

Întrebare: Are dl Plahotniuc legătură cu ce se întâmplă?

Răspuns: Nu pot să spun nici da nici nu, fiindcă nu am probe

Cine a luat cuțitul și lovește în PL?

Sunt mai mulți

Este pe listă colegul dvs de coaliție, Plahotniuc?

*Nu l-am văzut cu cuțitul în mână, dar cum să spun, e cel mai puternic partid la guvernare, chestii, eu… nu pot să exclud aceasta, dar probe încă nu am.

*Eu ce? Îmi cer voie de la Plahotniuc? Eu nu îmi cer voie de la nimeni. Ghimpu a rămas Ghimpu și așa va muri.

Întrebare: Ati vorbit cu Plahotniuc după arestarea lui Dorin Chirtoacă?

Răspuns: Nu vreau să vorbesc. Dacă va dori să vorbim, vom vorbi. Dar pentru mine gata, am pus cruce.

Întrebare: Cine controlează organele de drept?

Răspuns: Vom vedea mai târziu când va fi ale un primar interimar

Întrebare: Cine este acel cineva care controlează organele de drept?

Răspuns: Eu nu am probe? Tu ai probe? Cine, cine, cel cine, spune-mi tu cine… Cine să spun, Vasile, Colea.

*Procurorul general se supune lui Dodon. El a acceptat această candidatură și el răspunde în fața cetățenilor pentru tot ce se întâmplă azi la procuratură. Chirtoacă este închis la comanda lui Dodon. Dar mai sunt și alții.

*Am fost și rămânem ținta Moscovei, PL ca partid care promovează Unirea și Dorin Chirtoacă.

*Ați spus despre Plahotniuc, are omul ăsta și bune și rele, poate mai multe rele ca fiecare din noi. Eu cu Plahotniuc am rezovat ca armata americană să fie prezentă în PMAN.

*Nu e vorba de Plahotniuc, că am plecat de la guvernare. PL nu are acord de guvernare cu Plahotniuc, dar cu PD. Îs decizii politice privitor la Chirinciuc și Chirtoacă.

*Moscova a luat decizia în privința lui Chirtoacă.

Întebare: Este o înțelegere între Dodon și Plahotniuc?

Răspuns: Vreau să vină timpul și să văd cine va fi candidatul care vrea să ocupe locul lui Chirtoacă.

Întrebare: De ce nu s-au numit viceprimarii?

Răspuns: Au fost valuri, una, alta, sărbători. N-am mai reușit.

*Sunt lovituri peste lovituri față de PL pentru că la anul se împlinesc 100 de ani de la Unirea din 1918. Este luptă geopolitică.

*Dodon a ajuns la putere grație furtului miliardului. S-a făcut cu implicarea Moscovei pentru a compromite partidele pro-europene.

*Cel care pornește tăvălugul, peste acela vine.

*Am vrut să ieșim de la guvernare atunci când a fost arestat Chirinciuc

*Cu cel din coaliție vă promit că voi avea o discuție și am să vă spun. E mare durerea, prea fierbe tot în mine. Mai lăsați-mă un pic.

*Voi spune, când voi avea probe. Eu sunt altfel de om. Nu voi spune ce zice toată lumea.

*A o face pe eroul și a spune Plahotniuc, Plahotniuc, Plahotniuc, asta nu e om de stat. Toți cresc acum pe Plahotniuc, ca pe drojdii.

*Lasați-mă un pic să îmi treacă durerea. Niciodată nu am crezut că voi ajunge unde am ajuns. Sunt momente când poți vorbi, sunt momente când nu poți vorbi. Din păcate, asta e situația pe care am creat-o toți împreună, când am votat.

*Guvernarea este ca un strugure, cu o bobiță bună și una strigcată. Nu mă puneți pe mine împreună cu toți.

*Eu încă sper că Dorin Chirtoacă va fi achitat, nu are nicio vină.

*Când voi fi procuror la Anticorupție sau în locul lui Chetraru, atunci vă voi spune dacă există sau nu corupție la primărie.

Întrebare: Regretați decizia de anul trecut de a intra la guvernare cu PD?

Răspuns: Și da și nu. Nu regret că am readus stabilitatea, dar nu-mi doresc ca cetățenii să trăiască în frică.

*În coaliție nu se rezolvă problemele.

*Problemă în justiție există. Nu a avut nimeni dreptul să îl închidă pe primarul general. Cum să arestezi primarul?!

*Dacă vreți, pot să ies mâine în piață și să îmi pun cătușele. Lasați lumea să trăiască în pace și liniște.

*Niciodată nu m-am gândit ca fratele meu să își jertfească viața și să stea în gulag și primarul să fie închis doar pentru că este unionist sau nepotul lui Mihai Ghimpu.

*Nu am venit în politică să vând țara și să fiu pe placul cuiva.

*Până ce o fi, nu mă alătur protestelor.

*Fiecare va lupta cu armele pe care le are.

După aceste mesaje scurte, fiecare poate să își tragă propriile concluzii.

Informația este putere, informați-vă corect

Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii