Reacția italianului Nicola Baldassare la comentariile despre Moldova și moldoveni

Zilele trecute am postat pe blog un interviu pe care l-am realizat cu un italian (Nicola Baldassare), stabilit deja de 8 ani în R. Moldova. Italianul, de meserie profesor, și-a exprimat propriul punct de vedere despre Moldova și moldoveni, care însă a trezit sute de comentarii pe rețelele de socializare, unele de-a dreptul pline de venin.

Un italian despre moldoveni: Formali și plictisitori, beau prea mult și nu pun familia pe primul loc în lista valorilor

Evident că nimănui nu-i face plăcere când suntem percepuți drept formali, plictisitori, care își pun mașina și nu familia pe primul loc, dar asta nu ne dă dreptul să ne supărăm sau să venim cu reacții acide. Mai degrabă aș îndemna să ne uitam la propria bârnă din ochii noștri, să vedem ce nu este bine, iar din criticile care ni se aduc să încercăm să devenim mai buni, să fim o națiune mai bună și să demonstrăm lumii că putem fi demni de ceea ce reprezentăm. Oricine poate critica și aduce insulte, dar nu oricine poate învăța și deveni mai bun în urma acestor observații.

Italianul Nicola Baldassare a venit cu o reacție către toți cei care s-au simțit lezați de descrierea pe care a făcut-o acesta cu privire la Moldova și moldoveni. Am tradus textul din italiană în română și vă las să îl citiți și să încercați să pătrundeți în esența celor spuse:

Din ce în ce mai mult, inima mă obligă să scriu un mic gând care să mă facă să îi iert pe toți cei care cred că sunt prea pesimist în privința situației din Moldova. Cititorii mei din Moldova, care locuiesc departe de ”țara dulcilor coline” au nevoie, din când în când, de o doză de optimism ca să nu cadă în disperare. Sunt de acord că este greu pentru unii să vadă ceea ce a gândit și a scris un străin despre țara lor. Acești oameni au nevoie de o porție bună de știri pozitive pentru a spera, pentru a visa. Vă voi da această porție de vise. A visa e gratuit, nu te costă nimic.

Deci, să începem visul şi să vedem cum ar fi fost ar fost expuse gândurile mele conform visului dorit de majoritatea moldovenilor:

„Nu înțeleg totuși de ce milioane de moldoveni care trăiesc și muncesc în străinătate nu intenționează să se întoarcă acasă?! Pentru că motivele care i-au determinat să părăsească țara nu mai există. Probleme cum ar fi salariile sărăcia, corupția, condițiile de viață la sate, copiii care nu au nici un viitor, au fost abordate și rezolvate de către politicienii luminați și onești care se gândesc doar la binele țării.
Moldova, în anul de grație 2018, nu mai figurează în primele locuri din lume în ceea ce privește consumul de alcool pe cap de locuitor, a accidentelor mortale cauzate de alcool. Producătorii de băuturi alcoolice se află în pragul falimentului, în timp ce consumul de sucuri de fructe a crescut. Ultimul moldovean găsit în stare de ebrietate a fost acum zece ani, numele lui, Irinel, a fost expus la muzeul Poporului și al tradițiilor Moldovei.
Salariul mediu al muncitorilor moldoveni a ajuns acum la 1800-2000 de euro net pe lună, plasând țara printre cele mai virtuoase și mai bogate. Potrivit economiștilor, asistăm la un miracol economic fără precedent. Stațiile și aeroporturile sunt pline de imigranți care au decis să părăsească țara, iar miile și miile de străini, majoritar norvegieni, în special, sunt atrași de salariile bune și bunăstarea Republicii Moldova care sunt printre cele mai atractive din lume.
În cele din urmă, Moldova nu mai apare în ultimele locuri din lume, alături de Vanuatu, o insulă din Pacific, în ceea ce privește numărul de turiști care vin să o viziteze. Cele mai bune hoteluri din capitală sunt arhipline de turiștii entuziasmați de numeroasele destinații turistice din Moldova, dar și de bucătăria moldovenească cu zeamă gustoasă și pește marinat. Magazinele vând un număr mare de suveniruri pentru turiștii care doresc să aducă acasă la ei faimoasa zeamă moldovenească.”

Faptele descrise mai sus sunt ele realitate sau ficțiune? Ce mai contează, cel mai important este să visezi. Un vis frumos te face să confrunți viața cu o altă energie.

”Cine decide să viseze pentru a scăpa de realitate este condamnat să poarte mereu o umbrelă”, așa cum a spus scriitorul italian Italo Calvino în visele unde plouă în interior”.

Așadar, fiecare dintre noi poate învăța de pe urma acestei parabole, doar dacă avem dorință. Să demonstrăm prin fapte că suntem mai buni. Vorbele goale nu servesc la nimic.

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii