România: Prima reacţie oficială cu privire la situaţia din Venezuela

România susține ideea unor alegeri prezidențiale anticipate în Venezuela, care să rezolve criza din această țară. Abia dacă acest plan va eșua, țara noastră s-ar putea plasa de partea parlamentului din Venezuela și a noului lider Juan Guaido.

Este ceea ce a declarat pentru Digi FM Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu. Deocamdată, însă, Europa nu are o poziție oficială.

O decizie a Uniunii Europene ar putea fi luată, însă, la sfârșitul lunii, chiar în țară noastră.

„Noi sprijinim adunarea națională, parlamentul venezuelean pentru că este o instituție democratic aleasă și ale cărei puteri trebuie restaurate și respectate. Din punctul nostru de vedere, drepturile civile, libertatea și siguranța tuturor membrilor adunării naționale, inclusiv ale președintelui acesteia, domnul Juan Guaido, trebuie de asemenea respectate. Poporul venezuelean are dreptul de a demonstra pașnic și de a-și alege liber și liderii și să își decidă și viitorul țării în continuare.”, a declarat Teodor Meleșcanu, pentru Digi FM.

Articole similare
Comentarii