Cipru: după 45 de ani de divizare, o speranță pentru reunificare?

Euronews publică astăzi un articol ce cuprinde cronologia a 45 de ani de tensiune între cele două părți ale Ciprului. Nicosia rămâne ultima capitală divizată (împărțită în două) din lume.

Iulie 1974: Trupele turcești invadează Ciprul de Nord, ca răspuns la o tentativă de lovitură de stat în scopul înlăturării de la putere a președintelui Makarios și anexării insulei la Grecia. Ankara menționează apoi o operațiune de menținere a păcii pentru protejarea drepturilor comunității cipriote turcești. Începând cu aceste evenimente, Ciprul este împărțit între nord și sud.

În 1983, Ciprul de Nord și-a proclamat independența și a devenit Republica Turcă a Ciprului de Nord. Un stat de altfel recunoscut doar de Turcia. ONU, la rândul său, recunoaște suveranitatea Republicii Cipru pe întreg teritoriul insulei și consideră că partea sa de nord se află sub ocupația militară a Turciei.

În 2004, Republica Cipru devine membru al Uniunii Europene. În același an, un proiect de reunificare a insulei, la inițiativa lui Kofi Annan, pe atunci secretar general al ONU, este supus referendumului. Proiectul este adoptat de ciprioții turci, dar respins de ciprioții greci.

Vor fi și alte tentative nereușite: în vara lui 2017, la Crans-Montana, Elveția, negocierile în privința chestiunii cipriote, sub auspiciile ONU, eșuează din nou.

Recent, tensiunile din regiune au reapărut, Republica Cipru denunțând proiectele de foraj ale Turciei în apele sale teritoriale.

Pe fundalul acestor tensiuni în creștere, Antonio Guterres, șeful ONU, reunește liderii cipriot grec și turc, de această dată în capitala Germaniei, Berlin. O alegere extrem de simbolică. La treizeci de ani după căderea Zidului și reunificării germane, Nicosia rămâne ultima capitală divizată din lume.

***

Divizat rămâne și poporul român care astăzi trăiește în două state: România și R. Moldova. Să nu uităm și de regiunea transnistreană, creată pentru ca Rusia să poată trage sforile în Europa de Est și să nu permită reunificarea poporului român. Când marile capitale ale lumii vor vorbi deschis despre acest subiect și vor face pași concreți pentru reunificarea poporului român? Cât să mai așteptăm?

Articole similare
Comentarii