Facebook, amendă record de 5 miliarde de dolari
Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) din Statele Unite a aprobat în această săptămână o amendă civilă record de 5 miliarde de dolari pentru Facebook.
Este vorba despre investigaţia referitoare la modul în care compania a gestionat datele utilizatorilor care au ajuns la firma britanică de consultanţă Cambridge Analytica, au declarat vineri surse apropiate situaţiei, citate de Reuters, scrie stirileprotv.ro.
Agenţia a investigat acuzaţiile că Facebook nu gestionat corect datele a 87 de milioane de utilizatori, care au fost transferate firmei de consultanţă. Investigaţia s-a concentrat pe aflarea dacă transferul datelor a încălcat un acord din 2011 referitor la consimţământ, convenit între Facebook şi autoritatea de reglementare.
Investitorii au salutat informaţiile despre acord, iar acţiunile Facebook au crescut cu 1,8%, dar un număr de parlamentari democraţi au condamnat amenda ca inadecvată.