În Franța, mai bine de 170 de puncte de blogaj ale ”vestelor galbene” au fost evacuate începând cu 15 decembrie. Doar pe parcursul zilei de marți, 18 decembrie, forțele de ordine au ”curățat” 83 de sensuri giratorii ”ocupate” de ”vestele galbene”.
Secretarul de Stat din cadrul ministerului de Interne francez, Laurent Nuñez, a declarat că numărul manifestanților care se află pe sensurile giratorii s-a diminiat în jumătate într-o săptămână, scrie publicația franceză Le Monde.
”Ieri (marți), erau în jur de 4 000 de persoane care protestau la sensurile giratorii. Acum o săptămână erau 10 mii de persoane, deci mișcarea ”vestele galbene” este în descreștere”, a declarat oficialul francez.
Sâmbătă, 15 decembrie a fost a cincea sâmbătă consecutivă de mobilizare a ”vestelor galbene” contra taxelor, a puterii de cumpărare și pentru un referendum popular.
Luni, 17 decembrie, ministrul de interne al Franței, Christophe Castaner, afirma că manifestările trebuie să înceteze. Oficialul a invocat drept motiv moartea a 8 persoane în aceste săptămâni de manifestări.
”Ajunge! Pentru securitatea ”vestelor galbene”, a cetățenilor, pentru securitatea forțelor de ordine. Nu putem continua să paralizăm economia franceză, comerțul în localitățile noastre, în orașele noastre”, declara atunci ministrul de interne al Franței.
