Minciunile care circulă pe internet despre președinta Croației

Despre președinta Croației: Un internaut a distribuit pe rețelele de socializare așa-zisele reforme realizate de șeful statului croat,  Kolinda Grabar-Kitarovic, demne de a fi preluate de alte state cu o economie slabă, cum ar fi Republica Moldova.

Pe net, nu mai puțin de 135 de publicații în limbile croată, sârbă, bulgară, germană, franceză, italiană, spaniolă… etc etc ba și în arabă, chineză și somali susțin că președinta Croației:
1 — A vândut avionul prezidențial
2 — A vândut cele 35 Mercedes Benz care erau atribuite miniștrilor și altor oficiali. A returnat banii în trezoreria statului
3 — Și-a redus propriul salariu și ale miniștrilor la jumătate
4 — Costurile și salariile ambasadorilor și consulilor au fost coborâte la 60%
5 — A mărit salariul minim în sectorul privat
6 — A eliminat pensiile speciale pentru senatori și deputați
7 – A luat un concediu fără plată ca să asiste la Cupa Mondială de fotbal de la Moscova,
8 – Călătorește numai cu avioane comerciale
9 – Își protejează țara și refuză să vândă sectoarele economice strategice străinilor
10 – Vorbește fluent 7 limbi dar NU SE CREDE SUPERIOARĂ NIMĂNUI

Niciuna dintre afirmațiille de mai sus nu sunt adevărate

La 38 de milioane de persoane le-au plăcut această postare și au transmis mai departe știrile!

Jurnalistul Remi Banet, de la AFP, citat de www.evz.ro,  a verificat informațiile de pe net, împreună cu un întreg colectiv și cu concursul Ministerului de Externe croat. El spune foarte clar că niciuna dintre afirmațiille de mai sus nu sunt adevărate. Președinta croată nu are avion prezidențial, așa că nu putea să-l vândă.

Salariul ei a crescut cu 15%, nu putea să și-l amputeze singură cu 30%, nu are acest drept. Nu a vândut nicio mașină a miniștrilor, mai mult, a aprobat creșterea parcului de automobile cu încă 10 mașini.

Nu a luat niciun concediu în timpul Cupei Mondiale de la Moscova, meciurile în care a jucat reprezentativa Croației au fost toate în weekend. Pentru meciul Croația-Rusia a primit o invitație oficială, s-a deplasat în interes de serviciu, având și convorbiri la nivel despre diferite probleme, nu numai despre fotbal. Președinta croată împarte, cu primul ministru, guvernul și parlamentul, un avion oficial, destul de vechi, un Challenger CL-604, canadian, construit acum 16 ani, dar încă comod și funcțional.

Este adevărat că la Moscova a zburat cu un charter, plin de entuziași pentru prestația de excepție a echipei de fotbal a Croației. Tot timpul zborului s-au cântat cântece folclorice și patriotice croate, dirijate de cine alta, decât de Kolinda, care are și o frumoasă voce de soprană.

Cât despre faptul că nu dorește vânzarea sectoarelor strategice către străini și că ar coopera cu Rusia, detectivii de la AFP spun că este parțial adevărat. Sunt opiniile doamnei Kolinda Grabar-Kitarović, dar nu are calitatea să le pună în practică, de acest lucru se ocupă executivul. (sursa: evz.ro)

Ar fi frumos să fie adevărat ce s-a scris și s-a spus despre președinta Croației referitor la avionul prezidențial, mașinile miniștrilor, salariul demnitarilor.

Dar în realitate, aceste măsuri nu pot fi decise de președinte. Așa se întâmplă și în R. Moldova, când președintele Igor Dodon promite tot felul de lucruri pe care ulterior nu le realizează pentru că, spune el, nu are pârghii. Dar e mai ușor să ieși cu falsuri în fața oamenilor, decât să protestezi, să găsești toate căile legale pentru a oferi cetățeanului bunăstare.

De ce Igor Dodon nu vrea să organizeze proteste pentru că a fost suspendat din funcție pentru a patra oară? După cum spune chiar el, are peste 30% din electorat. De ce acest electorat să nu fie mobilizat la proteste pentru a cere respectarea legii în R. Moldova, pentru a cere pedepsirea celor vinovați de ”furtul miliardului”?

Din păcate, e mai ușor să lansezi minciuni decât să lupți pentru adevăr.

Și oamenii par mai degrabă înclinați să creadă în aceste minciuni, decât să caute adevărul. Așa și trăim.

Articole similare
Comentarii