Polița medicală: Obligatorie sau nu pentru cetățenii moldoveni care revin acasă din străinătate în perioada stării de urgență din R. Moldova

Trebuie sau nu să procure polița de asigurare Diaspora care revine acasă în această perioadă de stare de urgență impusă de autorități în R. Moldova până pe data de 15 mai 2020, din cauza epidemiei de coronavirus ?

Sunt întrebări care rămân în continuare neclarificate. Și asta din cauză că în legislația moldovenească în domeniul ocrotirii sănătății sau cea cu privire la asigurarea medicală obligatorie nu există o categorie separată care să includă diaspora sau acei cetățeni ai R. Moldova stabiliți peste hotare. Poate ar fi cazul, pentru claritate, și pentru sutele de mii de moldoveni din străinătate, ca autoritățile de la Chișinău să vină cu prevederi clare în acest sens și să le includă în legislație.

De altfel, când ne referim la diaspora, avem în vedere cel puțin două categorii:
*cetățenii R. Moldova care au plecat în străinătate cu pașaport moldovenesc, dar ulterior și-au făcut acte de ședere pe teritoriul țărilor de reședință sau au devenit cetățenii ai acestor țări de reședință.
*cetățenii care circulă în străinătate cu acte de identitate românești (având dubla cetățenie).

Trebuie sau nu ca aceste categorii de cetățeni ai R. Moldova să procure polița de asigurare obligatorie când revin acasă, în această perioadă de stare de urgență?

Solicitat de Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS, avocatul Igor Otgon a explicat că ”indiferent de câte cetățenii mai dispune cetățeanul R. Moldova, în raport cu R. Moldova, el va fi considerat doar cetățean al R. Moldova și respectiv este obligat, ca în termen de 72 de ore, să procure polița de asigurare, în cazul în care nu face parte din categoria celor asigurați de stat.

Accesați acest link pentru a consulta categoriile de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și acest link pentru a verifica dacă aveți statutul de asigurat.

”Explicând aceste situații, fac trimitere la art. 24 alin. (3) și (4) al Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000, precum și art. 2586 alin. (1) și (3) al Codului civil al RM (în vigoare de la 01.03.2019). Deci, în cazul poliței medicale, cetățenii R. Moldova urmează să se conformeze obligațiilor legale și anume achitarea poliței de asigurare în mărime procentuală sau fixă, dacă nu face parte din categoria celor asigurați de stat. Diverse situații care apar de facto sunt consecințe ale deciziilor individuale asumate de fiecare persoană și, probabil, apar din imposibilitatea fizică/tehnică de reacție din partea factorilor de decizie pentru fiecare caz concret. Aplicarea sancțiunilor față de persoanele vinovate are loc dacă cazul a fost identificat și despre aceasta a fost sesizat agentul constatator prevăzut de Codul contravențional – reprezentantul poliției sau al CNAM, precum și de aplicarea/neaplicarea de către aceștia a altor acțiuni de procedură reglementate de lege”, a precizat avocatul Igor Otgon.

În concluzie, precizează avocatul, ”cetățenii R. Moldova care s-au aflat peste hotarele R. Moldova mai mult sau mai puțin de 183 de zile (6 luni), în anul 2020, obțin statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală după achitarea primei de asigurare medicală în mărime de 4056 lei”.

Trebuie spus aici că cetățenii R. Moldova care au atins vârsta de pensionare și care se află peste hotare, dar vor să revină acasă, în această perioadă, fac parte din categoria celor asigurați de stat, deci nu sunt obligați să procure polița de asigurare medicală.

Care sunt sancțiunile pentru cei care nu vor cumpăra polița de asigurare

Pentru nerespectarea obligației de plată a primei de asigurare, asumate și prin completarea Declarației pe propria răspundere, potrivit pct. 14 a Dispoziției nr. 13 din 03.04.2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a R. Moldova, persoana vinovată poate fi atrasă la răspundere contravențională și/sau penală.

Sancțiunile prevăzute de legislația R. Moldova la regimul prevenirii și combaterii bolilor epidemice sunt reflectate la art. 215 al Codului penal și la art. 761 al Codului contravențional, după cum urmează:

  • Codul penal al RM:

Articolul 215dispune că răspândirea bolilor epidemice, se pedepsește cu amendă în mărime de la 720 la 1000 de unităţi convenționale (…)

  • Codul contravențional al RM:

Articolul 76 dispune că nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice si prezentarea intenţionată a unor date false sau incomplete ori refuzul de a prezenta datele necesare pentru completarea fişei epidemiologice se sancţionează cu amendă de la 450 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice.”

* O unitate convențională este egală cu 50 lei

** Textul dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale sunt accesibile la link-ul: https://gov.md/ro/content/informatii-privind-coronavirus

Articole similare
Comentarii