Republica Moldova între optimism și neputință

Pe zi ce trece tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova aleg să plece din țară și să lase în spate casele, satele, copii și bătrânii, care ar pleca şi ei dacă ar putea. Și toate astea au un singur motiv – un trai mai bun. Un trai în care drepturile omului sunt respectate, un trai în care să nu își facă griji pentru ziua de mâine, un trai în care copiii lor vor fi fericiți.
„Republica Moldova deja a pierdut un potențial demografic foarte mare. Peste 600.000 de cetățeni s-au stabilit permanent peste hotare. Migraţia de muncă s-a transformat în migraţie definitivă. Probabil că aceste persoane nu se vor mai întoarce înapoi în ţară, deja multe familii s-au reintegrat, copiii s-au integrat în instituțiile de învăţământ de acolo. Este o pierdere demografică foarte mare şi aceasta va contribui la aprofundarea declinului demografic, la scăderea şi îmbătrânirea populaţiei. Din punct de vedere socio-economic, cel mai important efect este că noi pierdem populaţia tânără, aptă de muncă, bine pregătită, care va contribui la creşterea economiilor europene şi nu a noastră”, a declarat șeful Centrului de Cercetări Demografice de la Chişinău, Olga Gagauz pentru Deutsche Welle.

Fără îndoială, există un șir de motive de ce Republica Moldova a eșuat ca stat de la momentul independenței sale de până acum. Ca și multe alte țări ex-sovietice, Moldova a avut ghinionul de a avea la guvernare oameni corupți, incompetenți, oportuniști și care unicul scop era îmbogățirea personală. Din 1991, odată cu proclamarea independenței, oamenii părăsesc masiv țara. Odată ce în 2014 Moldova a obținut regimul liberalizat de vize pentru Uniunea Europeană, cetățenii au remarcat acest lucru ca pe o mare oportunitate de a pleca în Occident pentru un trai mai bun. O parte din cetățenii Republicii Moldova până la acel moment munceau în Federația Rusă. Astfel ”începând din martie 2014, UE a impus progresiv măsuri restrictive împotriva Rusiei. Aceste măsuri au fost adoptate ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeei și la destabilizarea deliberată a Ucrainei.” Efectiv, economia Federației Rusiei pe zi ce trece scade tot mai mult. Salariile au început să scadă, prețurile să se mărească iar oamenii au început să simtă această schimbare economică pe pielea lor. În acest moment, cel puțin cetățenii Republicii Moldova au ales să părăsească Federația Rusă și din cauza inoportunităților din țară, i-au determinat să aleagă calea Uniunii Europene – Franța, Germania, Italia, Anglia ș.a.m.d. Marea majoritate folosindu-se de posibilitatea redobândirii cetățeniei române prin Art. 11 din Legea nr. 21/1991, ce le permite să lucreze legal în tot spațiul Uniunii Europene. Cel mai trist este faptul că această masă mare de oameni nu vor și nu au suficienta motivație pentru a se întoarce acasă. Unul din motivele fundamentale invocate de ei fiind ”proasta guvernare a Republicii Moldova”.

Absolut toate partidele politice ce se vor la putere în campania electorală promit crearea condițiilor necesare în țară ca cetățeanul de rând plecat înafara granițelor să aibă suficienta motivație pentru a reveni acasă lângă familie și restul concetățenilor, care speră că ziua de mâine poate va fi mai bună.

Avem 29 de ani de la independență iar până acum niciun partid ascendent la putere nu a reușit crearea unor strategii politice, care ar motiva revenirea concetățenilor în țară. Cetățeanul de rând și-a pierdut încrederea în politicul Republicii Moldova, pentru că se pare că doar de promisiuni s-au ținut în tot acest răstimp. Tinerii, sunt unii dintre puținele persoane care mai cred că acest stat mai are o șansă, mai are un viitor – majoritatea plecați și ei la muncă sau la studii peste hotare. Una dintre problemele colosale este că tinerii pleacă la studii sau la muncă peste hotare iar odată plecați aceștia nu se mai implică în viața social-economică a țării.

Din perspectiva mea, ca student într-un stat ca România, ce a depășit această perioadă și a reușit să se integreze în Uniunea Europeană cu tocmai 13 ani în urmă, cred că modelul Românesc poate servi drept exemplu Republicii Moldova și doar cu ajutorul fiecărui cetățean care s-ar implica indiferent unde se află acesta în dezvoltarea și aderarea țării la UE pentru un viitor mai prosper. Metode sunt multe, dar cea mai bună și cea mai importantă după părerea mea este ieșirea la vot. În special ieșirea la vot al tinerilor, cei care sunt viitorul acestei țări iar în mod normal și teoretic ei ar trebui să decidă încotro trebuie direcționată această țară. Indiferența și lipsa interesului pentru politică, face ca conducerea țării să aducă mereu niște oligarhi corupți, cu interese obscure.

Cetățenii acestei țări au avut o perioadă scurtă de optimism în vara anului 2019 atunci când Blocul ACUM format din Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma Demnitate și Adevăr împreună cu Partidul Socialiștilor au făcut o alianță pentru dezoligarhizarea Republicii Moldova. Această alianță a însemnat pentru toată lumea un început al unei noi epoci pentru politica moldovenească. Dar se pare că toată această euforie nu a durat mai mult de 5 luni. Timp în care Guvernul condus de Maia Sandu a reușit să scape țara de doi mari oligarhi – Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc. Doar că printr-o greșeală asumată de acest guvern, a oferit posibilitatea instaurării unui nou oligarh – IGOR DODON. Politician cu experiență de altfel, care își are în mâinile lui Președinția, Curtea Constituțională și un Guvern ”tehnocrat” format din foști consilieri de ai săi, persoane care au avut tangențe directe cu regimul lui Plahotniuc și Partidul Democrat ș.a.m.d. Asta în viziunea lui Igor Dodon înseamnă ”Guvern Tehnocrat”!

Vorbisem recent cu cineva care comunicase faptul că și-a pierdut speranța în Republica Moldova și că nu crede că vom scăpa vreodată de conducătorii corupți ai acestei țări care își urmăresc doar propriile scopuri. Probabil că nu. Dar eu rămân optimist și încrezut că așa cum au căzut marile imperii sau nazismul, comunismul și alte mari dictaturi ale lumii așa vor dispărea și acești oameni. E nevoie doar de unitate, răbdare și mult optimism. Sunt sigur că va ajunge și timpul când această țară va avea stabilitate politică și oamenii care acum se dezvoltă în Occident din punct de vedere cultural și nu numai vor reveni acasă si vor pune în aplicare practicile europene.

Un articol semnat de Vasile Cataraga pentru primul portal de știri din diaspora ER NEWS.

Articole similare
Comentarii