Știați că Moldova produce alimente conform normelor religiei islamice? Ce înseamnă certificarea Halal

Se pare că relațiile R. Moldova cu Lumea Arabă devin din ce în ce mai strânse. Zilele trecute Ministerul Economiei și Infrastructurii anunța despre faptul că în R. Moldova ”s-a creat organul de certificare Halal”. De asemenea, o fabrică de la noi ”a reușit să obțină prima certificatul care îi va permite să comercializeze bunurile în 40 de țări islamice”.

Fiind în Franța, unde există o comunitate numeroasă de musulmani și unde produsele halal sunt aproape ca la ele acasă, am fost oarecum contrariată că și R. Moldova fabrică produse halal.

Primele întrebări care mi-au apărut se referă la faptul cine și ce interese are în toată această afacere, în ce măsură este gata R. Moldova să ofere asemenea produse și la ce îi servește?! Dar mai întâi să vedem ce înseamnă acest termen ”Halal”.

Ce înseamnă de fapt certificarea halal

Certificarea Halal, aplicată sectoarelor alimentare, cosmetice şi farmaceutice, atestă că un produs a fost realizat respectând preceptele Jurisprudenţei Islamice, adică nu conţine nicio componentă „interzisă” de religia islamică şi nu a intrat în nici un fel, în contact cu tot ceea ce aceasta consideră „impur”.

Pentru a obține carnea halal sunt create abatoare speciale. Procedura de sacrificare a animalului este supravegheată de către oameni special instruiți pentru asta. În Franța se fac periodic controale riguroase pentru a verifica dacă în abatoare se respectă aceste proceduri și dacă ceea ce se vinde pe rafturile magazinelor corespunde certificării halal sau nu. Amenzile sunt destul de mari în această privință.

În România există de mai multă vreme certificare halal. Explicațiile președintelui Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România – ACEBOP România: ”Pentru tăiatul Halal există o anumită procedură, sunt anumiți oameni instruiți în țara lor de origine și vin și fac tăierile personal în abatoarele noastre, costurile nu sunt suportate de abator. Comisiile arabe, chiar dacă avem la facultatea de Medicină Veterinară o secție de specializare pe Halal, nu acceptă decât oamenii instruiți la ei”.

Ce se întâmplă totuși în R. Moldova, o țară profund ortodoxă, unde sute de enoriași au ieșit la proteste atunci când cultul islamic a fost recunoscut în Moldova?!

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii fabrica din Moldova care deține certificatul halal, exportă caramele în 14 țări ale lumii. Anul trecut, cei 27 angajați au produs peste 2 milioane de cutii cu bomboane.

În 2019 urmează și alte fabrici să obțină certificatul Halal, iar la sfârșitul anului să ne bucurăm cu toții de antreprenorii și angajații care au reușit să diversifice piețele de export. Printre care – produse de patiserie, carne, apă”, a adăugat ministrul Economiei.

Teoretic, aceste bomboane produse în Moldova trebuie să conțină ingrediente halal, ceea ce presupune că fiecare din aceste ingrediente ar tebui să treacă o procedură de validare de către experții musulmani, la fel cum ar fi și procedura de validare în cazul cărnii.

Având în vedere produsele alimentare care se vând în magazinele și la piețele din Moldova care trezesc mari semne de întrebare cu privire la calitatea acestora, este pusă la îndoială și verificarea produselor halal din Moldova. Cum vor fi create aceste abatoare pentru sacrificarea animalelor? De unde vor fi luate animalele, dacă R. Moldova are un deficit enorm de bovine și ovine? Sunt deocamdată întrebări care nu au un răspuns.

Așadar, pare mai degrabă o nouă ”afacere” pusă pe roate în stil moldovenesc, cum au fost multe în mai toate domeniile.

Articole similare
Comentarii