Un șofer român de tir a salvat un tânăr gata să sară de pe un pod în Italia

Gabriel Bocra Ionuţ, un român în vârstă de 31 de ani, şofer de camion, a dat o lecţie fantastică de omenie şi modestie, după ce a salvat în Italia un tânăr care intenţiona să se arunce de pe un pod rutier. Italienii au fost profund recunoscători pentru ce a făcut românul.

Gabriel a oferit un interviu pentru presa italiană, precizând că nu se consideră un erou şi doar a făcut o faptă bună pentru cineva care avea nevoie de un cuvânt de incurajare şi de ajutor. El l-a salvat pe băiat apoi a plecat din nou în cursă, pentru că trebuia să-şi termine livrările, scrie observator.tv.

Un italian de 19 ani a vrut să sară de pe un pod, la Milano, în apropierea pasajului “Gabbarella”. Gabriel Bocra Ionut, un şofer român de 31 de ani din Oradea, a oprit autovehiculul sub pod, a mers la tânăr, a vorbit puţin cu el, apoi l-a îmbrățișat şi i-a spus că toate problemele se rezolvă. Apoi s-a întors la camion şi a plecat să-şi termine livrările.

Un gest uriaş al unui român, care a lăsat Italia înmărmurită de uimire. Respect, Gabriel!

Articole similare
Comentarii