Un şofer român de TIR e dispărut de 4 zile, între Olanda şi Anglia. Cristian are 28 de ani, poliţia îl caută

Cristian Barbu, un şofer român de camion în vârstă de 28 de ani, care lucrează pentru o firmă din Dublin, e căutat de poliţia engleză de sâmbătă, după ce a dispărut pe feribotul dintre Rotterdam şi Hull. Camionul lui a fost găsit duminică dimineaţă pe vapor, în cabină fiind toate actele românului, relatează observator.tv.

Poliţia din Hull a lansat un apel pentru a afla orice informaţie despre tânărul şofer originar din Zimnicea. Şi tatăl lui Cristian, de asemenea şofer de camion, încearcă să afle cât mai multe informaţii despre el.

Cristian s-a urcat vineri seara pe feribot la volanul camionului pe care îl conducea, pentru a traversa Marea Nordului spre Anglia. La sosirea în Hull, poliţiştii au gpsit camionul abandonat practic pe vas şi nici urmă de şofer.

“Cristian a călătorit în noaptea de vineri 9 august spre sâmbătă 10 august pe feribotul The Pride of Hull, între Rottrdam şi Hull”, scrie poliţia engleză în apelul lansat pe twitter.

Articole similare
Comentarii