Victorie istorică. Un român a fost ales primar în Germania

Cetăţeanul german de origine română, Octavian Ursu, a câştigat duminică turul al doilea al alegerilor locale pentru funcţia de primar în oraşul Görlitz din estul Germaniei. Ursu a candidat din partea Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partid condus de cancelarul Angela Merkel.

Contracandidatul lui Ursu, Sebastian Wippel, a fost reprezentantul partidului Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă-dreapta). AfD pierde astfel în prima sa încercare de a câştiga primăria unui oraş din Germania.
Octavian Ursu a obţinut 55,1% din voturi. În primul tur, desfăşurat la 26 mai, reprezentantul AfD a câştigat 36,4% din voturi, în timp ce candidatul creştin-democraţilor a obţinut 30,3% din sufragii. Octavian Ursu, de profesie muzician a plecat din România în 1990.
Este absolvent de Conservator și solist-instrumentist în Filarmonica din Görlitz. Cântă la trompetă.

Articole similare
Comentarii