Vocea Diasporei: M-am înregistrat prealabil pentru alegerile prezidențiale din toamnă

Editorial Elena Robu. Cetățenii R. Moldova se pot implica pentru a contribui la dezvoltarea țării în care s-au născut, indiferent unde s-ar afla. Să demonstrăm că într-adevăr contăm și ne implicăm oriunde ne-am afla.

M-am înregistrat prealabil pe site-ul www.alegator.md pentru a participa la alegerile prezidențiale din toamnă. Mi-a luat mai puțin de 5 minute, dar în felul acesta mi-am manifestat dorința, interesul, responsabilitatea civică de a participa la scrutinul din 1 noiembrie.

Dacă sunteți în diasporă sau în timpul alegerilor din acest an vă veți afla în afara țării, faceți și voi la fel: înregistrați-vă prealabil pe site-ul www.alegator.md. În plus, în felul acesta putem contribui la deschiderea secțiilor de votare peste hotare.

Aveți două opțiuni: fie să completați formularul de înregistrare on-line fie pe suport de hârtie. Formularul de înregistrare on-line îl găsiți la rubrica ”Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md.

Alegătorii se pot înregistra prealabil pe tot parcursul anului, cu excepția ultimelor 45 de zile înainte de data scrutinului. Cel tîrziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, alegătorul poate anula înregistrarea efectuată anterior, ne informează Comisia Electorală Centrală.

Termenul limită de înregistrare prealabilă expiră pe 16 septembrie 2020

Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la Comisia Electorală Centrală și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova. Regulamentul privind înregistrarea prealabilă și modelul cererii pot fi găsite pe următorul link 

 

Citește și: Nunți pe timp de pandemie: Întâi fiul premierului, apoi un ofițer de poliție din Chișinău

 

Potrivit CEC, înregistrarea prealabilă permite stabilirea numărului estimativ al alegătorilor care vor vota peste hotarele țării în ziua alegerilor și al alegătorilor din localitățile din stângă Nistrului (Transnistria), care vor vota la secțiile de votare distincte, organizate pe teritoriul Republicii Moldova aflat sub jurisdicția constituțională a autorităților publice centrale, în vederea constituirii secţiilor de votare suplimentare, precum și de a determina numărul estimativ al buletinelor de vot ce vor fi distribuite acestora.

Înregistrările prealabile făcute conform procedurii stabilite pentru scrutinele precedente rămân a fi valabile și pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. În cazul modificării adresei, informația trebuie să fie actualizată accesând pagina www.alegator.md, prin selectarea opțiunii „Înregistrarea prealabilă”.

CEC informează că după scrutinul parlamentar din 2019 s-au înregistrat online circa 4 000 de alegători cu drept de vot aflați peste hotarele țării. Astfel, conform datelor statistice, până la 6 septembrie curent, s-au înregistrat online circa 28 500 de alegători.

Articole similare
Comentarii