
Volodimir Zelenski: Bombardarea maternității din Mariupol, dovada genocidului asupra ucrainenilor
Volodimir Zelenski le-a cerut cetățenilor europeni să facă mai multe presiuni asupra guvernelor lor. Zelenski a spus că ucrainenii au nevoie de mai multe arme și a cerut un embargo economic total împotriva Rusiei.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Şcoli, spitale distruse. Şcoli, biserici, case distruse. Și toți acei oameni care au fost uciși. Toți acei copii uciși. Bombardarea maternității (din Mariupol, n.red.)este cea din urmă dovadă. Dovada că are loc genocidul ucrainenilor.
Europeni! Nu veți putea spune că nu ați văzut ce s-a întâmplat cu ucrainenii, ce s-a întâmplat cu locuitorii din Mariupol. Ați văzut! Știți! Trebuie să măriți sancțiunile împotriva Rusiei, astfel încât să nu mai aibă nicio șansă să continue acest genocid. Trebuie să faceți presiuni asupra Rusiei pentru a o forța să se așeze la masa negocierilor și să pună capăt acestui război brutal.
Nu am făcut și nu am fi făcut niciodată ceva asemănător, cu aceste crime de război, în niciunul dintre orașele din Donețk – Luhansk sau din orice altă regiune. În oricare dintre orașele de pe Pământ. Pentru că noi suntem oameni. Voi?”
Peste 1.200 de oameni au murit în cele nouă zile de asediu rus asupra portului strategic Mariupol din sudul Ucrainei, au transmis autorităţile locale.
„Nouă zile. Nouă zile de blocadă a oraşului Mariupol. Nouă zile de bombardament continuu asupra populaţiei civile. Nouă zile, jumătate de milion de oameni trăind fără electricitate, apă, încălzire sau comunicaţii. Nouă zile în care oraşul este rupt de lumea exterioară. Nouă zile – 1.207 civili din Mariupol ucişi. Nouă zile de genocid al populaţiei civile”, a transmis primăria.