Nu știu prin alte părți cum este, dar la noi, moldovenii, sigur e așa. Paștele înseamnă vopsit de porți și garduri, dat cu var bordura și copacii din grădină. Înseamnă spălat de draperii și ferestre, într-un cuvânt curățenie generală.
Paștele mai înseamnă cuptorul încins de unde ies ca din fabrică pasca și cozonacul. Apoi mai înseamnă ouă vopsite în toate culorile, roșu, galben, albastru, verde, orange. Înseamnă ouă de găină, ouă de prepeliță, ouă de rață, de gâscă – ce are omul prin gospodarie, ori dacă nu are, merge la piață și acolo găsește de toate.
Meniul de Paște este și el bogat. Sâmbăta Învierii înseamnă olivie, răcitură, miel copt, pârjioale, bujeniță de porc sau de vită, clătite cu brânză sau cu vișină, chifteluțe, asorti de salamuri și de cașcavaluri. Și toate astea la o singură masă: și dimineață și la prânz și seara.
La biserică, Paștele înseamnă pentru unii slujba de Înviere, iar pentru alții trezit la 3-4 dimineața, luat coșul cu pască, ouă, vin, miel, caș și ce o mai fi prin frigider și dus la sfințit. Cu cât mai multe bucate vor fi sfințite, cu atât mai repede ne vor fi iertate toate păcatele.
Apoi, după Biserică, Paștele înseamnă ciocnit ouă pe la 5-6 dimineața, dormit, apoi trezit și spălat pe obraji cu ouă roșii și bănuți și iar la masă. Paștele mai înseamnă cadouri și haine noi.
În goana după material, am uitat că Paștele înseamnă Învierea Domnului Iisus Hristos, înseamnă iertarea păcatelor și renașterea spirituală, înseamnă să îți ierți aproapele și să îl iubești ca pe tine însuți, înseamnă reunirea familiei, acum când majoritatea sunt plecați peste hotare, care și pe unde, înseamnă să mergi la părinți și să le mulțumești pentru tot ce au făcut și continuă să facă pentru tine. Înseamnă să te ierți pe tine și să te accepți așa cum ești, înseamnă să îți înveți copiii să fie toleranți și iubitori.
Paștele înseamnă lumină! Acceptați lumina în sufletele voastre și bucurați-vă de Sfintele Sărbători alături de familie și de cei dragi!
Paște fericit!