WC-urile din curte, interzise prin lege. Cei care nu se branșează la canalizare vor fi drastic amendați. Ce se întâmplă în R. Moldova?

WC-urile din curte, interzise prin lege. Presa din România scrie despre faptul că o circulară a Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a fost răspândită prin toate primăriile din România şi atrage atenţia că toţi locuitorii localităţilor unde există reţea de canalizare au obligaţia să se racordeze la aceasta. WC-urile din fundul curţii, dar şi fosele septice sunt interzise.

Potrivit adevarul.ro, primarii trebuie să întocmească o listă cu toate persoanele fizice şi juridice care au acces la sistemul de canalizare, dar încă nu s-au branşat la acesta. Lista va fi centralizată şi va fi pusă la dispoziţia Gărzii de Mediu, care va aplica amenzi celor care, în termen de trei luni de la un prim avertisment, nu vor rezolva problema.

În același timp, România este foarte aproape de declanşarea procedurii de infringement din cauza faptului că nu s-a conformat prevederilor Directivei europene 91/271/EEC, al cărei termen de aplicare era 31 decembrie 2018, în sensul ca toţi locuitorii din aşezările mai mari de 2.000 de locuitori să aibă gospodăriile branşate la canalizare. Prin declanşarea infringementului, ţara vizată este obligată la penalităţi zilnice de sute de mii de euro şi riscă şi returnarea fondurilor europene primite pentru construirea sistemelor de canalizare.

În R. Moldova situația este la fel, poate chiar mai gravă

Dar, întrucât nu suntem membri ai Uniunii Europene, lucrurile sunt decise pe interior. Autoritățile au responsabilitatea să ofere cetățenilor dreptul de a avea acces la apă și canalizare centralizate. WC-urile din curte sunt o adevărată bombă pentru poluarea solului și a mediului înconjurător. În perioada URSS, WC-urile din ogradă nu erau o problemă, pentru că nimeni nu vorbea despre cât de poluante sunt acestea, pentru că anume asta se dorea – poluarea solului prin orice metode.

De ce? Pentru ca și oamenii la rândul lor să fie otrăviți prin consumarea alimentelor poluante, nesănătoase. Un nou tip de război: nu cel al armelor și tancurilor, ci cel prin alimentație. Hrăniți cu produse alimentare toxice, oamenii nu o duc mult, ajung până la fatidicul prag de 60 de ani, mulți nici nu prind vârsta de pensionare și remunerarea mult așteptată. Și statul e fericit, mai puțini bătrâni, mai puține cheltuieli. Oare asta au meritat buneii și părinții noștri?!

Articole similare
Comentarii