Yasemin ar fi împlinit astăzi trei anișori. Mesajul plin de dor și durere al bunicii sale

Yasemin, micuța care la un an și două luni a fost ucisă cu sânge rece la o grădiniță din Israel de către o dădacă ar fi împlinit astăzi trei ani. E mult dor și durere în această familie de moldoveni, a cărei dramă a fost împărtășită de mii de oamenii, atât din Israel, cât și din Moldova. Bunica ei, răvășită de dor, a scris astăzi un mesaj pentru scumpa sa nepoțică, aflată, din 16 mai 2018, printre îngeri.

”Scumpa mea nepoțică YASEMIN, 3 ani în urmă, te-am luat în brațe și ți-am dorit bun venit pe lumea asta, erai fericirea noastră, însă la un an și două luni, călăul nemilos ne-a smuls din inimile noastre aceasta fericire. Azi, bunica, iți spune, LA MULTI ANI PRINTRE ÎNGERI. Lacrimile curg neîncetat și mă dor de dorul tău. Nu mai am curajul să mă uit pe cerul nopții, deoarece mă tem că o să te vad printre stele și n-o să te mai pot îmbrățișa. Pe pământ ai rămas în inimile noastre, iar în cer lângă DUMNEZEU”, a scris bunica pe Facebook.

Activiștii din Israel care luptă pentru pedepse mult mai aspre pentru cei cei care abuzează copii au ținut să transmită și ei un mesaj micuței Yasemin: ”Ești în inimile noastre pentru totdeauna”.

Citiți și Tragedie fără margini pentru o familie de moldoveni aflați în Israel: Fetița lor a fost ucisă la grădiniță

Articole similare
Comentarii