Categorie de navigare
Internațional
O clădire a Universităţii din St. Petersburg s-a prăbuşit: Cel puţin 21 de oameni, prinşi sub…
Cel puţin 21 de persoane au fost prinse sub dărâmături după ce o clădire a Universităţii din oraşul rus St. Petersburg s-a prăbuşit parţial sâmbătă, au anunţat autorităţile locale, citate de agenţiile de presă Tass şi Reuters.
Conform!-->!-->!-->…
Operă de artă inedită inaugurată la Paris. A costat peste jumătate de milion de euro
Parisul devine și mai atractiv pentru îndrăgostiți. “Inima Parisului”, o operă de artă inedită a artistei de origine portugheză Joana Vasconcelos, a fost inaugurată pe 14 februarie, de Ziua Sfântului Valentin, în capitala Franței.
!-->!-->!-->…
Italia nu se va retrage din Uniunea Europeană, susţine Matteo Salvini
Italia nu intenţionează să se retragă din Uniunea Europeană, a dat asigurări vicepremierul Matteo Salvini, după ce un coleg din cadrul partidului Liga Nordului a evocat această posibilitate, informează site-ul agenţiei ANSA.
"Nu avem!-->!-->!-->…
Oraşul unde stratul de zăpadă a ajuns la 4 metri. Oamenii ies din bloc sărind pe geam
Nămeţi uriaşi au acoperit în ultimele zile străzile din oraşul Norilsk din Siberia, situat deasupra Cercului Polar. În unele locuri, stratul de zăpadă a ajuns şi la 4 metri, scrie Siberian Times. Explicaţia fenomenului extrem, potrivit!-->…
Cine e femeia care l-a pus la pământ pe Putin. Reacția liderului de la Kremlin
Sportiva Natalia Kuzyutina, medaliată la Jocurile Olimpice din 2016, a reușit să-l pună la podea pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, într-o sesiune demonstrativă de judo. Demonstrația a avut loc în orașul Soci din sud-vestul Rusiei.
!-->!-->!-->…
Bătaie la bordul unui avion Ryanair. Piloții au aterizat de urgență
O cursă Ryanair a aterizat de urgență la Madrid, deși destinația era Malaga, din cauza unei bătăi care a izbucnit la bordul aeronavei, transmite stirileprotv.ro.
Aeronava decolase de la Glasgow, Scoția, și se îndrepta spre Malaga,!-->!-->!-->…
Stare de urgență națională în SUA. Trump a semnat astăzi un decret în acest sens
Președintele SUA, Donald Trump a decretat stare de urgență națională pentru a-și finanța construcția zidului la frontiera cu Mexicul. Decretul a fost semnat astăzi, anunță Casa Albă, citată de publicația franceză Le Monde.
Această!-->!-->!-->…
Unul dintre liderii guvernanţilor din Italia cere ieşirea tării din Uniunea Europeană
Unul dintre liderii formaţiunii Liga Nordului, aflată la guvernare, Claudio Borghi, crede că Italia va trebui să iasă din Uniunea Europeană dacă rezultatul scrutinului europarlamentar nu va permite reformarea Blocului comunitar.
"Cred!-->!-->!-->…
Zboruri anulate pe aeroportul din Dubai după activitatea unor drone neautorizate
Zborurile de pe Aeroportul Internaţional Dubai din Emiratele Arabe Unite au fost anulate pe baza rapoartelor privind activitatea unor drone neautorizate, a informat vineri Sky News, relatează Reuters.
Aeroportul din Dubai, care a!-->!-->!-->…
Doi genişti au decedat în urma unei explozii la un depozit de muniţii din Luxemburg
Doi genişti au decedat, iar alţi doi au fost răniţi, în urma unei explozii produse la un depozit de muniţii din Luxemburg, a anunţat Francois Bausch, ministrul Apărării al acestui stat european, informează postul RTL.
Oficialul a!-->!-->!-->…
Theresa May mai pierde un vot important pentru Brexit
Parlamentul britanic a respins, în această seară, o moţiune prin care premierul Theresa May a dorit să obţină din partea deputaţilor o reconfirmare a sprijinului pentru a încerca o revizuire a acordului privind Brexitul convenit cu Uniunea!-->…
Alertă din SUA: Departamentul Justiţiei din SUA a analizat demiterea lui Donald Trump
Departamentul Justiţiei din SUA a analizat posibilitatea invocării unei clauze constituţionale pentru demiterea preşedintelui Donald Trump, iar procurorul general adjunct Rod Rosenstein a vrut să îl înregistreze în secret pe liderul!-->…