Măsuri stricte pe întreg teritoriul Franței pentru a stopa răspândirea Covid-19 : “Deschidem Franţa de la mijlocul lunii mai”

Măsuri stricte pe întreg teritoriul Franței începând de sâmbătă seara, 3 aprilie.

Astfel, de sâmbătă seara și pentru o perioadă de patru săptămâni, călătoriile vor fi, prin urmare, limitate peste tot în Franța la o rază de 10 km pentru ieșirile zilnice, fără justificativ. Între orele 19:00 și 06:00 sau pentru călătoriile care depășesc 10 kilometri, va fi necesar un justificativ de deplasare. Anunțurile au fost făcute acum câteva clipe de președintele francez Emmanuel Macron.

De notat că în cazul în care ați planificat, în următoarele săptămâni, o vacanță în afara departamentului în care locuiți, va trebui să o anulați sau să o amânați pentru vremuri mai bune.

De asemenea, începând cu 5 aprilie se închid toate școlile, grădinițele și creșele timp de trei săptămâni.

Părinții care nu au cu cine să își lase copiii și nu pot lucra de acasă au dreptul la indemnizația parțială de șomaj.

44% dintre pacienții de la Terapie Intensivă din Franța au sub 65 de ani, a mai anunțat președintele, subliniind lipsa de eficacitate a măsurilor luate până acum.

Vaccinarea este “miza principală” a spus preşedintele francez. “Ieşirea din pandemie este de acum posibilă”.

“Mai mult de 8,5 milioane de persoane au primit prima doză de vaccin. Trei milioane au primit două”, a subliniat Macron. Vaccinul este eficient. Cea mai bună dovadă a acestei eficienţe se vede în cifrele şi în mortalitatea concetăţenilor de peste 80 de ani. Mortalitatea s-a diminuat semnificativ”.

“Trebuie să vaccinăm cât mai repede posibil şi pe cei mai fragili. Trebuie să vaccinăm neobosit, fără zile de sărbătoare, sâmbăta şi duminica, la fel ca în timpul săptămânii. Pentru vaccinurile Pfizer şi Moderna, numeroase centre au deschis, datorită angajamentului primăriilor. Pentru vaccinurile AstraZeneca şi mâine Pfizer, 250.000 de profesionişti s-au mobilizat pentru a se vaccina cu acestea”.

“De acum şi până la sfârşitul verii, toţi francezii cu vârsta de peste 18 ani care doresc pot fi vaccinaţi. Pentru că este cheia ca să ne reconectăm, cheia pentru a ne redeschide ţara”, a promis Macron.

Preşedintele francez a anunţat: “Voi reveni cu o agendă pentru redeschidere. De la mijlocul lunii mai vom începe să redeschidem unele spaţii de cultură. Vom autoriza fără condiţii deschiderea teraselor şi vom construi, între mijlocul lui mai şi începutul verii, un calendar de redeschidere progresivă pentru cultură, sport, timp liber, evenimente, cafenele şi restaurante”.

Articole similare
Comentarii