Aproape de fiecare dată când discut cu oamenii despre necesitatea ca cele două state românești să se întregească, ajungem la contradicții. Și asta din cauza multor stereotipuri și prejudecăți care încă sunt destul de puternice în societatea noastră.
Mulți spun că românii sunt răi și de asta nu vor unirea. Ok, să presupunem că sunt răi, dar așa este neamul nostru, cu rele și cu bune. Neamul nu ți-l alegi, din el faci parte. Este așa cum este. Nu putem să ne unim cu nemții, pentru că ei sunt mai punctuali și mai dezvoltați economic. Nu putem, pentru că nu avem nimic în comun. Pentru că suntem două națiuni diferite. Unirea nu este despre beneficii materiale. Unirea este despre a-ți accepta istoria și neamul și a reveni acasă.
Da, vom fi săraci în continuare, nu avem de ce să negăm acest lucru. Moldova lui Ștefan cel Mare este acum cea mai săracă zonă din România, dar vom fi acasă alături de frații noștri de neam. Despre asta este Unirea. Despre asta ar trebui să vorbească politicienii unioniști și nu despre niște beneficii care oricum vor fi minore și la început destul de invizibile. Nu trebuie create așteptări mari în rândul oamenilor. În momentul în care se va conștientiza la nivel de indentitate de ce este nevoie/necesară unirea, în acel moment oamenii vor cere acest lucru și vor vota pentru partidele care nu le promit marea și sarea, dar le promit că în sfârșit vor fi acasă (chiar dacă e sărăcie și e greu), dar ești acasă.
Și atunci cel puțin vom fi securizați din punct de vedere informațional. Vom avea acces la marile personalități ale neamului românesc, nu ale culturii ruse. Vom avea acces la filmele românești, nu la cele rusești. Vom reveni la aceea ce suntem, nu la ceea ce ne-au creat alții să fim. E mai bine să ai un frate mai mare de la care să ai ce învăța, decât un ocupant care ”îți vrea binele” distrugându-ți trecutul și viitorul.
Despre asta este unirea.
Eu îmi doresc să revin acasă nu pentru că în momentul de față România este în UE, dar pentru că așa este firesc să fie, pentru că așa este istoria și eu mi-am acceptat istoria și neamul, așa cum este el. Înseamnă că, dacă vrem să fim mai buni ca națiune, asta trebuie să facem, dar nu să arătăm cu degetul cine este mai bun.
Falsa comparație cu națiunea rusă ne-a făcut mult rău de-a lungul secolelor. Noi nu avem cum să ne comparăm cu rușii, pentru că nu suntem aceeași națiune, pentru că nu provenim de la aceeași strămoși. Strămoșii noștri sunt geto-dacii și nicidecum slavii. Asta este bine să se înțeleagă și de la aceste premise să pornim atunci când vorbim despre unire.
Da, putem cunoaște cultura rusă, putem să-i citim pe marii scriitori ruși, dar asta nu înseamnă că ne putem identifica cu ei. Asta nu înseamnă că suntem o națiune și că putem tolera absurdul acesta al situației: decât cu românii că sunt răi, mai bine cu rușii că a fost bine în URSS.
Da, și România a trecut prin comunism, prin teroare și frică. Dar asta nu înseamnă că nu vrem unirea din această cauză. Asta înseamnă că accepți istoria pentru că nu vrei să se mai repete asemenea atrocități și mergi mai departe, construiești un viitor în care să nu existe dictatură.
Despre asta cred că este unirea!
Informația este putere, informați-vă corect! Cu respect, Elena Robu!