Alexandra Pitlik-Zacon, poeta din diasporă care își poartă ”baștina în geamantan”

Poeta din diaspora, stabilită în Austria, la Viena, Alexandra Pitlik-Zacon își deschide sufletul și povestește cum, în anul 1998, alungată de săracia de acasă, a plecat ilegal în străinătate. Este una dintre sutele de mii de moldoveni care își poartă ”baștina în geamantan” și care trăiește pe pielea proprie dorul de casa părintească.

Vă invit să îi cunoașteți povestea Alexandrei Pitlik-Zacon, originară din satul Pleșeni, raionul Cantemir, de profesie pedagog-psiholog, stabilită de 19 ani în Austria. Este o istorie cu bucurii și tristeți, cu speranțe și dor.

”În luna mai a anului 1998 am luat drumul străinătății ilegal pentru a câștiga ceva bani ca să plătesc datoriile de 780 lei, acumulate pentru lumină și căldură în timp ce salariul meu lunar era doar 200 de lei. Am luat cu împrumut 600 dolari cu dobândă. Am fost nevoită să lucrez 6-7 luni ca să întorc suma de 1200 de dolari. Aș fi vrut să mă întorc acasă, dar încă pe atunci simțeam că țara se înneacă în lipsuri și nevoi. Aveam impresia că după „furtuna” adusă de Frontul popular, prea multe gunoaie au fost aruncate spre mal. M-am ciocnit de multe ori cu oameni întâmplători care au ajuns în posturi de conducere în sistemul de învățământ din raionul unde activam.

Pe atunci mă înspăimânta și viitorul unicei mele fiice, care a trecut și ea prin foame în anii 90 alături de mine. Mi-am dorit un viitor mai bun pentru copilul meu și acest lucru mi-a reușit. Avea doar 14 ani când am luat-o cu mine la Viena. Îmi amintesc și acum de câte ori plângea și mă ruga să o duc acasă, în Moldova, pentru că acolo au rămas buneii, rudele și prietenii. Însă peste un an, când am revenit acasă, la bunei, mi-a spus că nu mai vrea să vină în Moldova. Și iată așa deja de 18 ani locuiește în Austria. A absolvit Universitatea din Viena și deja activează de mai mulți ani la ONU, pe domeniul de energie atomică. Chiar de la bun început, ea a comunicat cu pedagogii și colegii în limba engleză, iar peste un an de aflare în Austrian vorbea deja fluent germana.

La început am fost ajutată aici, în Austria, de oameni necunoscuți de naționalitate rusă. Peste 2 ani m-am căsătorit cu un austriac, eu fiind de multă vreme divorțată. Actualul meu soț m-a făcut fericită, mi-a îndrăgit fiica, acum și nepoțelul, fără să facă vreo deosebire că nu e copilul lui de sânge. Anume el a creat toate condițiile ca, după 40 de ani, să îmi realizez visul meu cel mare de a scrie și publica versuri.

Scriu poezii pentru copii și adulți, scriu despre viața în străinătate, despre suferințele oamenilor în perioada de după „perestroika”. Până acum am reușit să public 11 cărți. De asemenea, am lansat și un album de cântece „Porumbarul”. Interpretarea și versurile îmi aparțin, iar muzica a fost scrisă de cunoscuta si talentata compozitoare Maria Stoianov.

De unde vine inspirația? M-a provocat Tatiana,o nepoată de pe soră care mi-a scris, prin 2006, o scrisoare în versuri. I-am răspuns la fel, prin versuri și așa am descoperit că îmi ies bine versurile. Apoi și rana din suflet îmi sângera, pentru că îmi pierdusem mama… I-am dedicat atâtea versuri …
„Tu să mă ierți azi, mamă
Că am început să scriu
Când nu mai ești în viață,
Când este prea târziu…

Apoi o prietenă mi-a sugerat ideea să fac poezii și pentru copii, deoarece de profesie sunt pedagog -psiholog pentru preșcolari. Și … așa au apărut culegerile de versuri „Pe sub roua cerului”, „Țânțarii”,”Gura lui plăcinte coace”. Deși nu am muncit la stat, consider că am făcut ceva frumos și de folos pentru sufletele oamenilor. Anii trecuți am organizat întâlniri unde mi-am prezentat rezultatul muncii, la care au participat copii din școli, gimnazii, biblioteci, instituții de învățământ, dar și întâlniri de suflet cu oamenii care iubesc și apreciază arta. În Moldova nu sunt foarte cunoscută, deoarece am impresia că lumea e atât de necăjită și în afară de lupta pentru existență nu o mai interesează nimic.

Cărțile mele se găsesc la editura Reclama, Pontos și Bulat Art Glob din R. Moldova. Am avut unele tentative de a le vinde prin rețelele de magazine de cărți de la Chișinău, dar nu mi-a reușit, din păcate, e complicat. Prefer să le fac donații. Până acum am scris peste 300 de poezii, în care abordez diverse teme, de la străinătate, la teme filosofice, de dragoste, despre și pentru părinți și istorioare în versuri despre moldovenii din străinătate.

Cea mai mare tragedie a națiunii este că oamenii nu mai au încredere în nimeni și nimic. Le-a fost furată și trădată încrederea într-un viitor mai bun. E prea mare diferența dintre bogați și săraci și e bine spus: „Rușine e să fii bogat într-o țară săracă și sărac într-o țară bogată”.

Cred că la conducere ar trebui să vină o persoană trecută de 40 de ani, care nu și-a făcut averi pe spatele oamenilor și dacă până acum nu a furat nici încolo nu o va face. Și asta nu din teama de judecată, dar din teama că nu va putea trăi cu asta, adică fiind implicat în furturi sub diferite forme. Dacă am ajuns ca oamenii să se teamă de poliție și justiție mai mult decât de bandiți, apoi cum să revină lumea plecată la baștină? Nu se teme nimeni de greutățile vieții, dar le este frică de maltratarea și umilirea celor cu „scaune”. Asta e realitatea azi…din păcate.

Eu nu am dreptul la vot atunci când sunt organizate alegeri în R. Moldova, deoarece deja de mai mult de 10 ani am cetățenie austriacă. Cu toate acestea, nu pot rămâne indiferentă față de soarta țării mele, care a fost și va rămâne unică, așa ca mama.

Am participat la ambele ediții ale offline-ului ”Adopta un Vot”, care au fost organizate până acum la Veneția și la Chișinău. Fac parte din grupul „Cultură și educație”. Avem planificate proiecte ce țin mai mult de acordarea ajutoarelor materiale, dar și de schimbarea din rădăcina a sistemului de învățământ. Din păcate diaspora nu o poate realiza acest obiectiv, dar nici cei de la ministerul învățământului, deoarece sistemul este învechit. Țara nu are în prezent cadre didactice cu viziuni noi. Cine să învețe copiii cum să devină oameni utili și fericiți în viață, să fie pregătiți practic, nu teoretic prin ideologii învechite și uneori stupide. Copiii trebuie să cunoască, în primul rând cum să crească sănătoși, să învețe care sunt drepturile și obligațiunile ca cetățean, cine îi pregătește pentru crearea și păstrarea unei familii? Din păcate, se învață multe lucruri inutile și în rezultat creștem o societate bolnavă și fizic și moral. Se fac economii în sistemul de sănătate, cel al educației și culturii și de aceea astăzi avem ceea ce avem. Gândim cum trăim și trăim cum gândim.

Austria este o țară frumoasă și bogată, cu oameni diferiți, așa ca și la noi, și mai buni și mai răi. Totuși, se deosebesc prin toleranță, prin politețe, prin respectarea legilor. Au o înaltă cultura de a conduce automobilul, pietonii sunt respectați, lumea nu râde dacă întâmplător comiți greșeli în exprimare cum se întâmplă la noi când moldovenii râd de ruși, iar rușii de moldoveni. Bărbații au un respect deosebit față de femei și de aceea trăiesc mai mult. Statul are grijă să le creeze condiții de viată și trai. Familiile cu mulți copii plătesc mai puțin pentru facturi, pentru apartament, pentru asigurarea de sănătate. Cu toate acestea natalitatea e joasă. Familiile cu mulți copii sunt originare din Turcia, Iugoslavia și România. Moldovenii care s-au stabilit aici de asemenea dau viață copiilor pe acest pământ,în speranța că vor avea o viață mai bună, asigurată din toate punctele de vedere. Este însă important să nu uite rădăcinile, limba și tradițiile. Vreau să fiu mai optimistă și să sper, să cred că ne vom întoarce acasă vreodată. În același timp, sunt realistă, pentru că, odată ce creăm o nouă familie în altă țară, rămânem străini și aici și la noi acasă.

Autorităților din Moldova nu am ce să le mai spun. Se spune și se strigă destul la demonstrații, adunări și pe rețelele de socializare și …cine aude și citește? Se știe ce e de făcut, dar goana după bani și putere, indiferența și lipsa de omenie e atât de mare, că deja nu mai cred că se va schimba ceva în următorii ani. Degradarea populației a început încă în anii 90, când, în loc de bani, oamenii primeau bacuri cu vin ca să-și înnece în el necazul, nu putem ascunde acest viciu, care are drept consecințe copii bolnavi, familii despărțite și închisori, cimitire pline. Cine se gândește la soarta oamenilor rămași acasă? Doar cei plecați din banii cărora mai trăiesc medicii, mai huzurește justiția și ministerele. Poate prea tragic descriu situația, dar așa o văd eu din depărtare, dar și atunci când mă aflu în Moldova.

Cum văd viitorul R. Moldova? Să se întoarcă tânăra generație din străinătate cu noi viziuni și idei pentru a îmbunătăți nivelul de trai, care să facă reforme în toate deomeniile. Însă pentru aceasta, noua guvernare trebuie să-i motiveze cu salarii mari și condiții de trai. Mai sunt oare oameni devotați ideilor, țării cu adevărat …cum erau odată? Dar în prezent, spre rușinea întregii națiuni, avem un conducător așa cum nu am știut că mai există și așa oameni.

Nu mă consider emigrant, poate și pentru că undeva mai „clocește” gândul de a reveni pe pamântul meu natal, al parinților, al buneilor… Poate vreodată la batrânețe, cred. Deși nu mai știu nici eu, nici mulțimea de moldoveni plecați, unde într-adevar se simt acasă.
Mă-ntreabă lumea uneori unde mă simt acasă
În satul meu de baștină, în Viena cea frumoasă?
La fel ca ea mă-ntreb și eu, din curiozitate
Sunt omul cel cu două acase sau… cu niciuna poate.

”E straniu acest sentiment și destul de trist”.

Închei acest articol cu o piesă în interpretarea Alexandrei Pitlik despre ceea ce înseamnă străinătatea pentru moldoveni.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu!