Cum a fost Rogozin la Chișinău

Vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin a avut parte astăzi de ghinion, iar noi, cei care împărtășim valorile europene, de noroc. Emisarul rus a stat ore în șir în aer, iar spațiul nostru aerian nu l-a acceptat. L-a boicotat! Astăzi și Dumnezeul a fost de partea noastră, a celor care își cunosc istoria și țin minte atrocitățile sovieticilor comise față de străbunii noștri. Da, nici măcar Rogozin nu își are locul în ceața politică de la Chișinău.

Pentru cei care au uitat, le reamintim că istoria se repetă, iar cine nu își cunoaște istoria, nu are viitor. Astăzi ceața a fost un avantaj, pentru că l-a ținut pe Rogozin departe de Chișinău. Ceața a fost un avantaj și pe 10 ianuarie 1475, în vestita bătălie de la Podul Înalt când domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt, a reușit o victorie zdrobitoare asupra turcilor. Istoria spune că a fost considerată cea mai mare înfrângere a islamului în fața unei armate creștine, iar Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății.

Astăzi singurul avantaj a fost natura, pentru că oamenii care au venit organizat la mitingul de susținere a noului președinte al țării Igor Dodon par să își fi uitat istoria sau poate nu au știut-o deloc. Dar ce mai contează acest lucru, dacă la mijloc sunt tot felul de interese. Am rămas absolut nedumerită să îl văd pe magistratul Curții Constituționale, Victor Popa, de altfel, candidatul PL la această funcție, să îl învestească pe Igor Dodon în funcția de președinte. Toate se întâmplă în timp ce PL a anunțat că nu participă la acest eveniment de învestire. Unele sunt declarațiile și altele faptele. E adevărat că judecătorul Victor Popa a renunțat la calitatea de membru PL, dar oare între timp și-a schimbat și simpatiile?

Chiar din prima zi, noul președinte a reușit să ațâțe spiritele. Centrul capitalei a fost blocat, în timpul învestirii sale, de două proteste: pro și contra Dodon, cu oameni care se înjurau ca la ușa cortului, pentru că unii vor cu Europa, alții cu Rusia.

Așa a arătat prima zi de mandat al noului șef de stat, Igor Dodon. Ah, da, și cu foarte mulți preoți, care imortalizau momentul de glorie, pentru că așa se pare că scrie în „Biblia moldovenească”: preoții să sfințească victoriile politice.

Chiar dacă nu l-am votat pe Igor Dodon la funcția de președinte, el este șeful statului declarat de Curtea Constituțională. Așadar, îi urez succes să devină un garant al dezvoltării unui stat necorupt și democratic!

(UPDATE) Aflu că de fapt Rogozin a ajuns totuși la Chișinău pe la 3 noaptea. Întrevederi, briefing în plină noapte. Așa cum Guvernul Filip a depus jurământul pe la miez de noapte, așa și președintele țării are discuții noaptea. Coincidență?!

Articole similare
Comentarii