Franța: Ce trebuie să știți despre calendarul măsurilor după 11 mai, când țara va ieși din carantină

Calendarul anunțat de guvernul francez în cadrul planului de relaxare a măsurilor de izolare a populației în contextul epidemiei de Covid-19, publicat de Ambasada României în Franța vă vine în ajutor pentru a înțelege mai bine ce va fi permis și ce va fi interzis după data de 11 mai, când Franța iese din carantină.

Astfel, elevii vor reîncepe efectiv cursurile pe 12 mai, dar guvernul francez dorește să confere o marjă de manevră autorităților locale în funcție de situațiile specifice. Revenirea în școli se va face pe bază de voluntariat al părinților. Grupele vor fi limitate la 15 elevi, vor fi respectate gesturile-barieră și va fi pus la dispoziție gel hidro-alcoolic.

Măștile sunt interzise în grădinițe, nerecomandate în ciclul elementar (cu excepția cazurilor simptomatice), iar purtarea lor de către personalul didactic va fi obligatorie.

Privitor la viața socială, adunările publice sau private vor fi autorizate, dar limitate la 10 persoane. Cimitirele vor fi redeschise la 11 mai, iar numărul persoanelor autorizate să asiste la ceremoniile funerare va fi limitat ca și până acum la 20.

Traficul în mijloacele de transport în comun va fi redemarat, dar nu la capacitatea maximă.

Mai multe detalii găsiți în imaginile de mai jos:

Articole similare
Comentarii