Noapte cu violenţe extreme în centrul Barcelonei. Separatiştii au incendiat maşini şi au aruncat cu acid în poliţişti

Manifestanţii au incendiat mai multe maşini, au aruncat cu cocktailuri Molotov şi pietre spre forţele de ordine, miercuri seară, în cea de-a treia zi consecutivă de proteste la Barcelona, provocate de condamnarea mai multor lideri separatişti catalani, informează site-ul agenţiei Dpa  citat de mediafax.ro.

Poliţia din regiunea Catalonia a transmis că mai mulţi demonstranţi violenţi au aruncat cu pietre, petarde, cocktailuri molotov şi „obiecte umplute cu acid” spre forţele de ordine.

Peste 50 de persoane au fost reţinute, iar 125 rănite, în urma manifestaţiilor din zilele precedente. Printre răniţi se numără şi membri ai forţelor de ordine.

Alte 20 de persoane au fost reţinute miercuri după-amiază în legătură cu comiterea de acţiuni violente în cursul demonstraţiilor.

Articole similare
Comentarii