O Moldovă cu două fețe: unii protestează, alții se distrează

Pe când unii protestează în PMAN față de invalidarea alegerilor, alții se distrează la concertul gratis, organizat astăzi de către compania „Zernoff Vodka”, pe stadionul Universității Tehnice, care începe la ora 15:00. Contactat telefonic, ofițerul de presă al Primăriei, Vadim Brînzaniuc, a menționat faptul că acesta nu are nevoie de o autorizație din partea municipalității pe motiv că terenul aparține instituției de învățământ, scrie UNIMEDIA.

La concert, organizat întâmplător sau nu chiar în ziua când partidele politice de opoziție au chemat oamenii la proteste față de invalidarea alegerilor în Chișinău, va evolua și interpreta din România Delia. Vreau să amintesc aici doar un singur episod, dar destul de relevant în contextul zilelor pe care le trăim. Este vorba despre piesa manifest a lui Andrei Ioniță cu care a participat la concursul X Factor în care vorbește despre Moldova îngenuncheată care e timpul să fie eliberată. Piesa a avut un impact enorm asupra juriului, dar și a publicului. În juriu a fost și Delia care l-a susținut extrem de mult pe Andrei Ioniță în acest concurs.

Apare o întrebare firească pentru interpreta din România Delia: cum este posibil ca pe de o parte să susții asemenea piese profund patriotice, iar pe de alta să cânți la un concert vădit organizat în aceiași zi cu protestele, pentru a sustrage atenția și a dilua efectul maselor.

De fapt, sunt multe întrebări care rămân fără răspuns și este greu de explicat anumite comportamente.

Dacă vă doriți ca blogul www.elenarobu.md să vă informeze în continuare liber și echidistant, îl puteți susține făcând o donație aici.

https://www.paypal.com/donate/?token=3Ueaep1ieijF0Pr3a6BH03N06MuW0Hr1CM_5IkQAhS_cun-_D_qKsaPwDnjqJO36PUJl3m&country.x=FR&locale.x=

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii