(VIDEO) ”Totul e cu mită”. O moldoveancă din Italia povestește de ce a renunțat la adopție în R. Moldova

Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS dă voce familiilor care vor să adopte copii în R. Moldova.

Cuplurile povestesc cât de anevoios este acest proces, cât de mare este birocrația și de ce sunt nevoiți de multe ori să renunțe la acest vis. De o parte sunt copiii abandonați care își doresc o mamă și un tată, iar pe de altă parte sunt cupluri care își doresc să adopte copii și să le ofere dragostea lor ca părinți. Așa se face însă că aceste două părți nu se întâlnesc deloc sau se întâlnesc destul de rar și după un drum anevoios și complicat.

După ce Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS a publicat mărturia familiei Virlan despre cât de greu este acest drum al adopției, o altă familie de moldoveni stabiliți în Italia a decis să spargă tăcerea și să povestească și ei de ce au fost nevoiți să renunțe la adopție.

Diana Cociug, originară din satul Sărată – Razesti, raionul Leova, este stabilită în Italia, ca mulți alți moldoveni, de mult timp  – din 2005. În Bologna s-a căsătorit și s-au stabilit cu traiul în acest oraș italian. În anul 2012 s-a născut băiețelul lor Riccardo. Însă la naștere Diana a avut niște probleme care din nefericire s-au  agravat, așa încât în anul 2017 medicii i-au înlăturat uterul, respectiv alți copii pe cale naturală Diana nu mai poate avea.

”Ne-am dorit dintotdeauna cu soțul meu să avem măcar 2 copii pentru că și eu și el suntem din familii cu 3 copii. Am început să ne interesăm pentru a adopta un copil. Am vorbit cu multă lume. Am apelat și la avocați. Am solicitat multe persoane. Primeam de fiecare dată răspunsul că nu se poate, că procesul durează 3-4 ani, că nu este nimic sigur, că vom cheltui banii în zadar. Ni s-a spus că procesul de adopție costă peste 4 mii euro. Pentru noi, nu era problema în bani. Problema rezidă în faptul că nu avem niciun fel de siguranță, nu există ajutor pentru familiile care vor copii. Este numai corupție și birocrație multă. Totul e cu mită în R. Moldova. Vrem ca Guvernul să adopte noi legi mai ușoare, mai simple, să reducă termenii pentru adopție ca să reușim și noi să ne realizăm visul”, a povestit în cadrul emisiunii Vocea Diasporei conaționala noastră Diana Cociug.

Moldoveanca susține că ar trebui să dai mită ca să poți adopta un copil în R. Moldova și că ea cunoaște asemenea cazuri despre care a vorbit în cadrul emisiunii.

Emisiunea Vocea Diasporei o puteți urmări accesând link-ul de mai jos:

Citește și:

Lung și dureros e drumul adopției în R. Moldova. Mărturiile unui cuplu despre calvarul prin care trec

 

Dacă și voi, cei care urmăriți acest subiect al adopției, vă confruntați cu asemenea probleme și sunteți gata să vorbiți public pentru a schimba starea de lucruri, nu ezitați să contactați Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS pe pagina sa de Facebook: https://www.facebook.com/elenarobunews sau la adresa de mail: [email protected]

Articole similare
Comentarii