Neutralitatea Ucrainei: ce vrea să însemne acest statut dorit de Putin și cum rămâne cu neutralitatea R. Moldova

Un „statut neutru” pentru Ucraina s-a impus rapid în negocierile dintre Kiev și Moscova ca o cerință sine qua non a Rusiei de a pune capăt războiului. Duminică, 27 martie, președintele ucrainean, Volodymyr Zelensky, a deschis calea în această direcție, afirmând, într-un interviu acordat presei ruse, că problema „neutralității” țării sale a fost „studiată în profunzime”.

Marți, în cadrul discuțiilor dintre delegațiile Rusia și Ucraina, care au avut loc la Istanbul (Turcia) negociatorii ucraineni, la rândul lor, au asigurat că țara este pregătită să accepte un statut neutru, cu condiția ca acesta să fie încadrat într-un „acord internațional”.

Neutralitatea este de fapt un concept moștenit în mare măsură din perioada Războiului Rece, dar care nu și-a mai găsit rostul după destrămarea URSS în 1991. Totuși conceptul a revenit apoi în miezul preocupărilor internaționale. În prezent neutralitatea acoperă mai multe modele, cu contururi schimbătoare și maleabile.

Să amintim aici și despre neutralitatea R. Moldova, cu o armată rusească pe teritoriul ei

Așadar, despre neutralitatea R. Moldova se vorbește destul de mult, la diferite etape, în diferite situații. Și poate trebuie amintit aici că neutralitatea R. Moldova este ( la fel cum veți constata după ce veți citi întregul articol) un concept destul de specific.
Iată ce prevede articolul 11 din Constituția R. Moldova:

Articolul 11. Republica Moldova, stat neutru

(1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă.

(2) Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.

În realitate, atât timp cât trupele rusești staționează pe teritoriul R. Moldova nu putem spune că republica noastră are statut de stat neutru, fiindcă nu se respectă articolul 11 din Constituție.

În R. Moldova, propaganda rusă a creat din NATO o mare sperietoare, o organizație care seamănă peste tot război, deși în realitate vedem că cea care seamănă război este însăși Rusia, cu tancurile sale, cu toată propaganda și sperietorile sale.

Presupunem că potrivit acestui statut, R. Moldova nu s-a aliniat la sancțiunile UE impuse Rusiei, însă a deschis larg frontierele pentru ca ucrainenii care fug din calea tancurilor rusești să se poată adăposti la noi.

Însă subiectul neutralității și eventual aderarea la NATO a R. Moldova ar trebui discutat cât se poate de franc în societatea moldovenească. Cu argumente concrete, pro sau contra, cu avantaje și dezavantaje. Însă obligatoriu aceste discuții trebuie purtate cât mai sincer posibil și în afara propagandei ruse care a creat din NATO dușmanul său Nr.1. Să înțelegem corect, Rusia și-a creat acest dușman, noi nu avem nimic cu dușmanii ei. Noi avem drumul nostru, pe care noi, cetățenii, trebuie să îl alegem. Noi avem toate drepturile să decidem cu cine vrem să ne aliniem și alături de cine să mergem mai departe. Despre asta trebuie să discutăm sincer și deschis.

Și acum să revenim la situația din jurul Ucrainei

Principiul neutralității înscris în dreptul internațional

Statutul de neutralitate al statelor este înscris în dreptul internațional de Convențiile de la Haga din 1907, care definesc drepturile și obligațiile unui stat neutru. Acest lucru nu a împiedicat Elveția, în special, să își revendice neutralitatea cu mult înainte de această dată.

Neutralitatea își are etimologia din latinescul ”neuter” care înseamnă „nici de o parte, nici de alta”. O țară neutră se angajează, pe de o parte, să nu fie de partea „nici a unuia, nici a altuia dintre beligeranți”, explică Laure Gallouët, lector la Universitatea Paris-Est Créteil și autor al unei teze despre neutralitatea austriacă, citat de publicația franceză Le Monde.

*Statul neutru nu trebuie să autorizeze instalarea de baze militare străine pe teritoriul său.
*Nu poate trimite soldați pe teren de conflict străin, decât în ​​baza mandatelor internaționale.
*De asemenea, este interzisă orice aderare la o alianță care oferă asistență militară reciprocă.

Citește și:

Războiul barbar din Ucraina: Vor oare cetățenii ruși să știe adevărul?

Pe de altă parte, un stat neutru are și drepturi, stipulate tot prin convențiile de la Haga. Cel mai important – și cel care în prezent lipsește serios în cazul Ucrainei – este dreptul la inviolabilitate teritoriului.

Mai mult, neutralitatea nu trebuie confundată cu „neutralizarea”, precizează Laure Gallouët. „Suveranitatea unui stat merge mână în mână cu principiul neutralității”, explică ea. Dacă țara nu este suverană și constrânsă în neutralitatea sa, atunci vorbim despre neutralizare”. Același concept este adesea evocat sub termenul „finlandizare”, care „descrie procesul prin care URSS putea prelua controlul asupra politicii externe a unei țări europene fără a-și transforma regimul intern (spre deosebire de democrațiile populare) așa cum a fost cazul Finlandei după 1945”, explică istoricul Georges-Henri Soutou în cartea sa ”Războiul Rece”.

Mai mult, non-alinierea revendicată de anumite națiuni fost neutre – precum Suedia – este mai puțin obligatorie decât principiul neutralității. De fapt, „se aseamănă, dar statele ”nealiniate” se mulțumesc să nu se supună niciunui bloc prin practicarea unei politici de deschidere”, mai precizează Laure Gallouët.

Care țări din Europa își revendică neutralitatea?

Principiul neutralității însuși răspunde la mai multe definiții, în funcție de condițiile adoptate de statele care îl aplică. Unele forme sunt stricte și legale, ca în Elveția sau Austria; altele sunt mai flexibile, cum ar fi în Finlanda și Suedia.

În Elveția, este vorba despre o acceptare strictă și istorică a neutralității perpetue

Elveția pretinde o neutralitate perpetuă istorică și strictă. Deși practica sa seculară este mult mai veche, statutul său de stat neutru a fost stipulat în 1815 prin Tratatul de la Paris.

Cu toate acestea, Elveția a făcut recent o derogare, ca parte a răspunsului internațional la invazia Ucrainei de către Rusia. După o lungă amânare, guvernul elvețian a decis în cele din urmă, la începutul lunii martie, să preia sancțiunile totale ale UE împotriva Moscovei. Elveția a preferat să se abțină de la a lua astfel de măsuri în 2014 după anexarea Crimeei de către Rusia.

Fără a-și abandona statutul său neutru, țara a „ieșit din rezervă”, analizează Laure Gallouët, adoptând principiul „neutralității diferențiate, interpretare care îi permite să participe la sancțiunile economice internaționale fără a-și încălca neutralitatea militară”.

Austria, stat neutru permanent din 1955

Înțelegerea austriacă a neutralității este, de asemenea, destul de strictă. A fost adoptată de Parlament și a fost consacrată în dreptul constituțional austriac din 1955. Imediat după aceea, Viena a trimis note diplomatice altor țări prin care se explică neutralitatea lor, ceea ce a avut ca efect ancorarea acesteia în dreptul internațional.

Mult mai puțin înarmată decât Elveția, Austria pretinde înainte de toate neutralitatea diplomatică, mobilizată pentru menținerea păcii și găzduirea, în special, a organizațiilor internaționale. Membră a Uniunii Europene (UE) din 1995, Austria nu este membră a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Citește și:

”Vai de capul rușilor de rând: Și sărăciți, și speriați și cu gura astupată”. Mărturisirile unui conațional care trăiește la Moscova

În contextul războiului din Ucraina, Viena și-a respectat principiul neutralității, acordând asistență țării invadate doar prin închirierea de zboruri pentru evacuarea civililor spre Moldova, potrivit expertei franceze.

Suedia și Finlanda, state nealiniate din punct de vedere militar, după abandonarea neutralității

Cele două țări nordice au aplicat politici de neutralitate în timpul Războiului Rece, preferând „să se protejeze de URSS”, arătând că nu vor întreprinde acțiuni ostile împotriva acesteia. Cu toate acestea, această neutralitate a fost pusă în practică doar prin declarații de intenție și nu a găsit niciodată vreo ancorare legislativă sau constituțională.

La fel ca Austria, Finlanda și Suedia au aderat la UE în 1995 și apoi și-au abandonat treptat neutralitatea, considerând că în temeiul clauzei de apărare reciprocă a UE (articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona), acestea ar interveni în mod logic în cazul unui atac împotriva unui alt stat membru.

Aceste două țări urmează în prezent o politică de non-aliere – sau de nealiniere. Se vorbește și despre o „politică a ușilor deschise în raport cu NATO”, explică Laure Gallouët. În conformitate cu deciziile Bruxelles-ului, Suedia a furnizat astfel Ucrainei echipamente militare și armament.

Aceste patru țări amintite mai sus nu sunt membre ale NATO, dar sunt parteneri neutri, prin Parteneriatul pentru Pace (PPP). Acest lucru le permite „să participe la exerciții comune cu NATO în cadrul interoperabilității, fără a adera însă la acestea și fără a fi obligați de clauza de asistență reciprocă”, prevăzută în articolul 5 din Tratatul de la Washington.

Cum interpretează Vladimir Putin neutralitatea

De la începutul războiului din Ucraina, rușii au făcut din neutralitatea fostei republici sovietice o condiție obligatorie pentru încetarea focului. Negociatorii ucraineni, la rândul lor, cer „garanții absolute de securitate”, pentru că „neutralitatea în sine nu constituie protecție”, amintește Laure Gallouët, citând ca exemplu mijloacele semnificative alocate de Elveția pentru apărarea sa.

„Dacă un stat se autoproclamă neutru, dar nu are mijloacele pentru a-și asigura protecția, nu este imun la atac”, amintește experta. Autoritățile ucrainene au cerut astfel desemnarea unor țări care să garanteze securitatea Ucrainei, care ar apăra-o militar în eventualitatea agresiunii Moscovei. În Turcia, negociatorii ucraineni au cerut un „acord internațional” care stipuleze clar această protecție.

Mai ales că Ucraina nu este încă membră a UE, deci nu poate beneficia de clauza de asistență reciprocă prevăzută la articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona. Această clauză nu este incompatibilă cu statutul de stat neutru, deoarece „asistența în cauză poate lua alte forme decât ajutorul militar”, precizează Laure Gallouët. Marți, ucrainenii le-au cerut rușilor să nu se opună aderării lor la UE.

Principiul neutralității, oricare ar fi contururile sale, ar implica, pe de altă parte, în mod expres că Ucraina nu aderă la NATO. O renunțare plauzibilă din moment ce președintele ucrainean estimase, la mijlocul lunii martie, că este necesar să „recunoaștem” că țara sa nu va adera niciodată la Alianța Nord-Atlantică. Cu toate acestea, aceste negocieri în jurul definirii neutralității Ucrainei „pun problema suveranității statului și a marjei de libertate pe care o va avea pentru a interpreta această neutralitate”, analizează Laure Gallouët. Altfel, mai mult decât neutralitate, va fi neutralizare.

Mai mult, „modelele austriece sau suedeze de neutralitate” menționate de președintele rus sunt foarte enigmatice. Se referă la două definiții diferite ale neutralității, iar modelul suedez nici măcar nu mai există. „Vladimir Putin vorbește atunci poate despre o neutralitate permanentă și ușor armată, ca în Austria, susține Laure Gallouët. Sau, se referă la modelele de neutralitate dinainte de 1990, în perioada de glorie a URSS, nostalgia căreia a născut acest război condus de Rusia lui Putin în Ucraina.

Cine poate ști și poate spune ce este în capul ”țarului” de la Kremlin?!

Articole similare
Comentarii