Pericolul utilizării armelor nucleare: Este oare suficient să fie apăsat un buton pentru a lansa o bombă nucleară?

De la începutul războiului din Ucraina, Vladimir Putin a amenințat cu punerea în alertă a armelor nucleare. Deși această amenințare este de obicei prezentată ca un factor de descurajare, utilizarea armelor nucleare ar avea consecințe dezastruoase. Ce înseamnă descurajare nucleară? Descurajare nucleară sau doctrina Distrugerii Reciproce Asigurate presupune că orice entitate (țară / alianță) care are destulă putere nucleară de a distruge o alta entitate și este atacată din orice motiv de către aceasta din urmă, ar contraataca (direct și imediat) cu putere egală sau mai mare. Rezultatul obținut ar fi ireversibil, asigurând ambelor părți distrugere reciprocă totală.

O analiză a publicației franceze Le Monde explică pericolul utilizării armelor nucleare, câte țări și ce volume de arsenal nuclear au, dacă este oare suficient să fie apăsat un buton pentru a lansa o bombă nucleară.

La trei zile după începerea invaziei Ucrainei, președintele rus Vladimir Putin a amenințat că va folosi arme nucleare. Până în prezent, nouă țări din lume dețin arme nucleare. Deși este văzută în mare parte ca o armă de descurajare, utilizarea sa în conflicte la scară largă ar avea consecințe dezastruoase, nu numai pentru umanitate, ci și pentru viața pe Pământ.

Cine deține arma nucleară?

În prezent, nouă țări dețin arme nucleare:

Este vorba despre cele cinci puteri nucleare ale Războiului Rece: Rusia, Statele Unite, China, Regatul Unit și Franța (singura țară din Uniunea Europeană care este astăzi putere nucleară);
Urmează alte trei state care au recunoscut deschis că au dezvoltat arme nucleare de la sfârșitul Războiului Rece: Pakistan, India și Coreea de Nord;
Și în sfârșit Israel, care nu a recunoscut niciodată oficial că deține această armă.

Aceste țări nu comunică toate în mod transparent numărul de focoase nucleare pe care le dețin. Pentru a estima dimensiunea acestor arsenale, cercetările Federației Oamenilor de Știință Americani (FAS) sunt autorizate. La începutul anului 2022, conform acestei organizații neguvernamentale, cele nouă țări „dețineau aproximativ 12.700 de focoase”.

Cine are cele mai multe arme nucleare?

Stocul mondial de focoase este distribuit foarte inegal între puterile nucleare. Rusia și Statele Unite, protagoniste ai cursei înarmărilor din timpul Războiului Rece, Rusia și Statele Unite dețin 90% din arsenalul nuclear mondial. Fiecare are aproximativ 4.000 de încărcări nucleare operaționale. Cu toate acestea, „majoritatea arsenalelor mici pot pune capăt civilizației așa cum o cunoaștem noi”, își amintește Benoît Pelopidas, fondatorul programului de studiu al cunoștințelor nucleare (Sciences Po, CERI).

În continuare, lista țărilor care dețin arme nucleare și volumul de arsenal nuclear:
Rusia – 5 977 focoase nucleare
SUA – 5 428 focoase nucleare
China – 350 focoase nucleare
Franța – 290 focoase nucleare
Regatul Unit – 225 focoase nucleare
Pakistan – 165 focoase nucleare
India – 160 focoase nucleare
Israel – 90 focoase nucleare
Coreea de Nord – 20 focoase nucleare

Stocul de arme nucleare este încă la fel de mare ca în timpul Războiului Rece?

În anii ’60, confruntați cu pericolele proliferării, adică creșterea numărului de țări care dețineau arme atomice, au luat naștere primele acorduri internaționale. Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (TNP), care a intrat în vigoare în 1970, limitează numărul de țări autorizate să dețină arma la cinci – cele care o achiziționaseră deja la momentul respectiv, adică Statele Unite, URSS (apoi Rusia de la sfârșitul anului 1991), Franța, Regatul Unit și China.

Treptat, aproape toate țările s-au alăturat acestui tratat, cu excepția Indiei, Israelului, Pakistanului și Sudanului de Sud. Coreea de Nord s-a retras în 2003, iar unii semnatari, precum Iranul sau Birmania, au fost suspectați că au dezvoltat programe nucleare clandestine.

Creșterea arsenalului nuclear este și mai greu de controlat. Condus de URSS și Statele Unite, arsenalul a atins apogeul spre sfârșitul Războiului Rece. De la căderea blocului sovietic, stocul de arme nucleare al planetei a scăzut constant. Dar, în ultima perioadă, această scădere generală încetinește din ce în ce mai mult și ascunde disparități între țări.

Ce fel de tipuri de arme nucleare există?

În prezent, există două tipuri de bombe în arsenalul nuclear:

Bombe A, bazate exclusiv pe reacția de fisiune nucleară;
bombe H sau termonucleare, cele care utilizează fisiunea nucleară pentru amorsarea reacției de fuziune nucleară.

Bomba H este mult mai puternică și nu a înlocuit-o pe prima: ea constă din două etape, prima fiind o bombă A care este folosită pentru a declanșa a doua, în care nucleele atomilor vor fuziona.

Puterea armelor nucleare este măsurată în echivalent TNT. Bomba A aruncată pe Hiroshima conținea o încărcătură echivalentă cu 15 kilotone de TNT. Cea mai puternică bombă H, „Tsar Bomba”, a fost testată de Uniunea Sovietică în 1961, cu un randament de 57 de megatone de TNT, sau de 3.800 de ori randamentul bombei de la Hiroshima.

Potrivit lui Jean-Marie Collin, expert și purtător de cuvânt al campaniei ICAN (International Campaign to Abolish Nuclear Weapons), un grup de ONG-uri care militează împotriva armelor nucleare, „forțele strategice ruse au astăzi arme nucleare cu o putere între cincizeci și câteva sute de kilotone, precum focosul de 800 de kilotone care este instalat pe racheta RS-12M2 (Topol M).

„Putem estima că astăzi bombele sunt de aproximativ 30 de ori mai mari decât cele care au fost aruncate pe Hiroshima și Nagasaki”, confirmă Emmanuelle Galichet, doctor în fizică nucleară la Conservatorul Național de Arte și Meserii.

De la „Bomba țarului”, puterea bombelor a avut tendința să scadă. Dar această aparentă moderare este în realitate compensată de ”mirvage”. Acest termen, derivat din acronimul englez MIRV (Multiple Independently Targeted Reentry Vehicle), desemnează faptul de a plasa mai multe focoase nucleare pe o singură rachetă. „Astăzi, planul clasic de lovitură nu mai este de a trimite o singură rachetă, ci mai multe”, susțin experții în domeniu.

Cum sunt lansate armele nucleare?

A avea arme nucleare este una, dar a fi capabil să-ți atingi ținta este alta. Mijloacele de livrare se referă la mijloacele desfășurate pentru ca o armă nucleară să își atingă ținta. Există trei posibilități:

  • lansare de la sol: rachetele cu rază medie (până la 1.200 de kilometri) și rachetele intercontinentale (până la 13.000 de kilometri) sunt lansate din rampe;
  • din aer: pe avioane bombardiere strategice pot fi amplasate mai multe rachete, care pot decola de la sol sau de pe un portavion;
  • din mare: rachetele sunt lansate de pe submarine cu rachete balistice cu propulsie nucleară. Aceste submarine, pe care le au în dotare Statele Unite, Rusia, Franța, China și India, pot fi poziționate oriunde în oceane și se presupune că sunt complet nedetectabile. Existența lor creează posibilitatea teoretică a unui atac nuclear nerevendicat: țara afectată nu ar ști, în acest caz, cine a atacat-o și către ce națiune să-și îndrepte contra-atacul.

Care sunt efectele unei arme nucleare?

Când este detonată, o armă nucleară generează mai întâi o minge de foc, a cărei dimensiune variază în funcție de putere. Astfel, o bombă de 1 kilotonă ar genera  o minge de 60 de metri în diametru, provocând daune de până la 2 kilometri în jurul punctului de impact. O bombă de 1.000 de kilotone ar genera o minge de foc de peste 1 kilometru lungime, al cărei impact ar putea avea o rază de până la 20 de kilometri.

Armele recente sunt concepute pentru a elibera energie echivalentă cu câteva sute de mii de tone de TNT. O astfel de putere este suficientă pentru a distruge centrul unui oraș precum New York, mai spun experții.

Fundația Outrider, care militează împotriva amenințării nucleare, a pus online un simulator care vă permite să vă faceți o idee despre zona afectată de o bombă nucleară în funcție de puterea acesteia. Simulatorul este momentan inactiv, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

https://outrider.org/ukraine?AIRBURST=FALSE&BOMB=2&LAT=48.85658&LOCATION=PARIS%2C%20FRANCE&LONG=2.35183

Acest simulator vă permite să vizualizați impactul imediat și devastator al unei bombe atomice:

  • efect de explozie: explozia provoacă o undă de șoc cu o deplasare a unei mase de aer capabilă să distrugă toate obiectele din jur. Vidul creat de aerul în mișcare antrenează apoi vânturi puternice, asemănătoare cu un ciclon sau tornadă;
  • căldură: razele de lumină și căldura lor, care reprezintă mai mult de o treime din energia bombei, provoacă incendii și arsuri asupra oamenilor;
  • radiații: bomba generează radiații directe atunci când explodează; pe termen lung, produce poluare radioactivă care poate fi purtată de vânturi pe distanțe mari;
  • impuls electromagnetic: bomba generează o mișcare de electroni care arde majoritatea dispozitivelor electronice.

Pe lângă aceste efecte imediate, există un impact pe termen mai lung asupra climei. Incendiile și norul de praf generate de explozie ar forma o mantă de funingine și materie care ar bloca lumina soarelui. Studiile arată că durata de acțiune a acesteia poate varia de la câteva zile la câțiva ani. Un studiu din 2013 intitulat „Foametea nucleară: două miliarde de oameni în pericol?” [„Nuclear Famine: Two Billion People at Risk”] arată că un conflict nuclear limitat între India și Pakistan, adică utilizarea a mai puțin de 100 de arme nucleare, ar putea provoca perturbări climatice în India cu repercusiuni la scară globală, ducând la o scădere masivă a recoltelor agricole pe întreg globul pământesc și ar provoca foamete care ar afecta 2 miliarde de oameni»

O altă consecință și mai descurajantă, dar care nu a făcut obiectul unui consens, este „iarna nucleară”: particulele proiectate în atmosferă și stratosferă ar putea provoca o schimbare profundă și de durată a climei.

Care este potențialul distructiv al arsenalului nuclear mondial?

Experții în materie susțin că în cazul unui conflict nuclear generalizat, este probabil ca toată viața de pe Pământ să fie distrusă. Este, totuși, greu de imaginat amploarea exploziei tuturor încărcăturilor nucleare combinate. Capacitatea distructivă a arsenalelor nucleare ale planetei depășesc înțelegerea noastră.

Și totuși, dacă ar fi să facem o comparație: chiar dacă numărul actual de focoase nucleare a scăzut la nivel mondial, capacitatea totală de distrugere rămâne de cel puțin 416 ori mai mare decât cea a tuturor explozivilor utilizați din 1939 până în 1945. Această estimare nu ține cont de consecințele asupra climei. Cu alte cuvinte, capacitatea distructivă s-a înmulțit cu peste 400 de la al Doilea Război Mondial.

Este suficient să apăsați un buton pentru a lansa o bombă nucleară?

Imaginația colectivă a alimentat imaginea unui buton plasat pe un birou care trebuie doar apăsat pentru a declanșa un atac nuclear. Realitatea este însă mai complexă.

La scurt timp după ce Donald Trump a fost ales președinte al Statelor Unite în 2017, problema protocolului de declanșare nucleară a fost abordată într-un articol al Centrului pentru Studii privind Non proliferarea intitulat „The Finger on the Button”. Autorii, Jeffrey G. Lewis și Bruno Tertrais, enumeră protocoalele implementate în diferitele țări care dețin arma nucleară. Potrivit acestora, există două „școli” în funcție de tipul de regim al țării:

  • în regimurile parlamentare (Marea Britanie, India, Pakistan, Israel), decizia se presupune a fi luată colegial, pentru a nu depinde numai de premier;
  • în regimurile (semi)prezidenţiale (Statele Unite ale Americii, Rusia și Franța), președintele este învestit cu putere de decizie unică.

Celelalte două puteri nucleare sunt cazuri speciale:

în Coreea de Nord – decizia revine președintelui Kim Jong-un
în China – procesul implică mai multe organisme decizionale.

În practică, decizia se ia, în majoritatea țărilor (cu excepția Coreei de Nord), urmând „regula a doi oameni” (two-man rule). Asta înseamnă că, pe lângă cel care ia decizia, un rol important îi este încredințat unui ministru sau unui oficial militar. Urmează un lanț de comandă pentru a executa decizia, despre care autorii spun că „mărește posibilitatea ca oamenii să reziste unui ordin nelegitim de a folosi arme nucleare în cazul unui atac brusc”.

Dacă până acum un astfel de ordin nu a fost dat, istoria a arătat că acest factor uman a făcut deja posibil evitarea unui dezastru. La 27 octombrie 1962, în plină criză cubaneză, comandantul unui submarin rus, apoi întrerupt de orice comunicare cu Moscova, a dat ordinul de a lansa o torpilă de 10 kilotone împotriva flotei americane. În cele din urmă, ordinul nu a fost executat de un ofițer pe nume Vasily Arkhipov, care a preferat să aștepte instrucțiuni de la Moscova. Amintim aici și un alt caz. Este vorba despre omul care a salvat Planeta de la un dezastru nuclear la 26 septembrie 1983. Stanislav Petrov opera la un Centru Nuclear de Avertizare Timpurie în URSS în 1983, când sistemele au interceptat în mod eronat un atac american. În acel moment, Petrov a luat decizia de-a considera o alarmă falsă și a evitat să le raporteze superiorilor incidentul. Despre acest episod am scris AICI

Cât de eficiente sunt scuturile antirachetă?

Instrumentele de lansare a armelor nucleare au continuat să câștige în viteză și autonomie de-a lungul timpului, făcând statele din ce în ce mai vulnerabile. Începutul anilor 1960 a marcat un prim punct de cotitură, când forțele armate au reușit să-și propulseze focoasele atașându-le de rachete balistice, care „se mișcă de aproximativ douăzeci de ori mai repede decât bombardierele [avioane] care le-au precedat”, explică experții francezi în domeniu. Dezvoltarea recentă a rachetelor hipersonice, care sunt și mai rapide și mai greu de detectat, a redus și mai mult timpul de reacție lăsat unui personal în cazul unui atac.

În fața acestei amenințări, armatele, în special cea a Statelor Unite, au pus la punct programe costisitoare de apărare antirachetă. Acestea sunt scuturi care corespund unui set mobil de radare și rachete orientate care ar trebui să localizeze și să lovească proiectilul inamic.

Dar experții militari susțin că performanța acestor scuturi rămâne insuficientă. „Majoritatea rachetelor balistice conțin mai multe focoase nucleare, precum și momeli. Fiecare focos are o traiectorie independentă, înmulțind astfel numărul de ținte și dificultatea ca o apărare adversă să le neutralizeze”, explică purtătorul de cuvânt al ICAN.

Ce este descurajarea nucleară?

Descurajarea nucleară este un concept militar născut în anii 1950. Principiul: a-l convinge pe adversar că prețul care trebuie plătit după un atac este mai mare decât câștigurile pe care le-ar putea obține din acesta. Descurajarea nucleară presupune așadar că un stat care lansează un atac nuclear se expune iremediabil la riposte cel puțin egale în ceea ce privește consecințele suferite de adversarul său.

Sistemul se bazează „pe un amestec subtil de transparență și ambiguitate calculată”: transparență asupra capacității de înarmare pentru a convinge inamicul de puterea nucleară de care dispune și ambiguitate asupra răspunsurilor avute în vedere în caz de atac, astfel încât inamicul să nu fie capabil să calculeze cu exactitate consecințele unei lovituri.

În cartea sa ”Rethinking nuclear choices”, Benoît Pelopidas consideră că descurajarea nucleară este „un pariu pe vulnerabilitate ca o condiție a securității”. Astfel, alegerea descurajării echivalează, pentru un Stat, cu a-și spune că „a nu-și putea proteja populația nu este o problemă pentru că inamicul nu va ataca. De asemenea, presupune că nu vor exista accidente. Și asta presupune mai presus de toate că inamicul va fi intimidat de amenințarea nucleară și că această teamă îl va face prudent.

Ceea ce, în cazul lui Vladimir Putin, este departe de a fi o certitudine. „Doctrina nucleară rusă, care s-a schimbat în 2020, consideră acest arsenal drept o armă care poate răspunde la atacuri non-nucleare, dar convenționale, dacă însăși existența statului este pusă sub semnul întrebării, notează Carole Grimaud Potter, profesor de geopolitică a Rusiei. Însă, în situația actuală, este oare pusă sub semnul întrebării existența însăși a Rusiei? Este gata oare Putin să folosească arma nucleară pentru a distruge nu doar ”inamicul”, dar și propriul popor, propria sa țară? Pentru că dacă stăpânul de la Kremlin ia o asemenea decizie, nu doar Ucraina dispare, dar și Rusia în egală măsură.

Articole similare
Comentarii