Arhiva pe luni

mai 2016

Genocidul asupra limbii române continuă

Îmi amintesc în urmă cu câțiva ani, am fost cu nepoțelul care pe atunci avea 4 ani la cinematograf să vizionăm desene animate. Și când colo, surpriză, filmul era dublat în limba rusă, cu subtitrare în română. Nepoțelul meu face parte din…

Procurorul care s-a sinucis

Cristian Panait este fost procuror român, care s-a sinucis la vârsta de 29 de ani din cauza unui sistem corupt în care era nevoit să activeze. Povestea lui halucinantă care s-a întâmplat în 2002 a fost intens mediatizată și a ajuns să…

Supereroii și supereroinele

Duminică, 22 mai, va avea loc prima Gală a Supereroilor din Moldova. Pe scurt, vor fi premiați cei mai buni tineri din țara noastră care s-au remarcat în diverse domenii și care pot fi inspiraționali și pentru alți semeni de-ai lor.…

Omul care a salvat lumea există

Câți dintre noi și-ar fi dorit să fie în locul lui, eroul omenirii, care a salvat lumea?! Să recunoaștem, cam toți dintre noi am vrea să fim superman :) Dar câți și-ar fi asumat responsabilitatea unei greșeli care ar fi dus la dispariția…

Marșul solidarității presei

Am participat de dimineață la Marșul solidarității presei organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent. A fost un gest în care am dorit să îmi exprim solidaritatea cu colegii de breaslă, să atenționăm că presa liberă este în…

Paradoxul „9 mai”

Din 2009, de când la putere a venit așa-zisa guvernare pro-europeană, niciun președinte de țară, prim-ministru sau președinte de Parlament nu a avut curajul să ia o decizie ca Ziua Europei să fie marcată pe 9 mai, așa cum se întâmplă în…