Povestea moldovencei care a ajuns funcționar public în Italia: ”Îmi pare rău că moldovenilor le-a fost anulat în totalitate dreptul de a trăi fericit și liniștit”

”În urmă cu cincisprezece ani, aproape împotriva tuturor și împotriva a orice, mai în glumă mai în serios părăseam Republica Moldova”. Așa își începe povestea de emigrare conaționala noastră Cornelia Culicovschi, stabilită în Italia deja de 15 ani.

În prezent este funcționar public în domeniul sănății la un spital de renume din Regiunea Lombardia. Dar drumul până aici nu a fost deloc ușor, Cornelia fiind nevoită să facă la început munci necalificate, pentru că venise ilegal în această țară.

Cornelia Culicovschi a acceptat să povestească, în cadrul unui interviu pentru primul portal de știri din diaspora ER NEWS, experiența sa de emigrare pe care o puteți parcurge în cele ce urmează:

Sunt Cornelia Culicovschi, născută în satul Slobozia Mare, raionul Cahul. Când rostesc Slobozia Mare am un sentiment de mândrie pentru satul meu cu oameni frumoși, înţelepţi şi parcă mai deosebiţi decât alţii. Satul meu, baştina mea mereu am purtat-o în inimă şi, oriunde m-am aflat, am spus că sunt slobozeancă. În momentele mele de „revenire” acasă, îmi amintesc de profesorii mei, prima mea învăţătoare Eugenia Stănilă, care întotdeauna mă numea „drăguţa mea“, și căreia, profitând de ocazie, după mulți ani, îi adresez mulțumiri speciale. De asemenea, acasă au rămas bunicii mei  care mi-au dat cei 7 ani de acasă şi de care mi-a fost cel mai dor când am plecat.

Povestea mea începe cam aşa: O adolescentă cu o şcoală de specialitate absolvită, angajată în calitate de secretar în Procuratura raionului Cahul și înscrisă în primul an de Facultate a decis într-o zi că vrea să fie mai mare, mai realizată, şi cu motto- ul “dacă vrei – poți”, cu speranţa că în curând se va reangaja la locul de muncă, va continua studiile universitare, pleacă în Italia.

Iniţial, m-am gândit că voi fi plecată pentru o perioadă scurtă și mă voi întoarce puțin mai bogată, îmi voi cumpăra o casă şi îmi voi continua viaţa de până a pleca, îmi mențin locul de munca luându-mi un an de permis de la serviciu. Însă, planul iniţial s-a transformat în peste cincisprezece ani de reședință în Italia. La început, aflarea mea în Italia a fost ilegală, iar peste un timp, cred de 3 ani si jumătate, am primit permisiunea de ședere legală. Această etapă mi-a deschis orizontul pentru noi şi îndrăzneţe aspirații.

Fiind o persoană mereu curioasă de ceea ce este nou, cu iniţiativă de cunoaştere, m-am regăsit într-o țară nouă, cu o limbă, cultură diferită de a mea. La început nu a fost tocmai uşor din considerentul că mă aflam ilegal pe teritoriul italian și, desigur nu cunoșteam limba italiană. Dar în scurt timp, deja învățând limba, m-am simțit mult mai confortabil.

Astăzi, după cincisprezece ani trăiți în Italia, timp în care am revenit acasă doar de aproximativ cinci ori, vorbind despre diasporă și reflectând asupra națiunii mele, îmi pare rău de modul în care poporul nostru s-a împrăștiat, fiind distrus un patrimoniu uman de mare valoare. Îmi pare rău că moldovenilor le-a fost anulat în totalitate dreptul de a trăi fericit și liniștit. Cu toate că nu particip la activităţi sociale, politice, economice, culturale organizate de reprezentanţi ai disporei, mă interesează ce se întâmplă în Moldova, or, chiar dacă mă văd crescându-mi copiii şi alintându-mi nepoţii în Italia, pentru mine Moldova oricum rămâne a fi – Acasă.

Perioada cea mai dificilă, un timp suficient de lung care să-ţi trezească fiorii de părere de rău, a fost timpul cât m-am aflat ilegal în Italia şi a trebuit să mă adaptez unor munci nu tocmai uşoare pentru o adolescentă. Aceasta a fost perioada de cumpănă, în care nu mai eram sigură că am făcut un pas corect, or, plecând de acasă, de la muncă de birou, a  fost dificil să trăiesc cu sentimentul de umilire, de cădere, sau asta simțeam când făceam curat sau îngrijeam de persoane bolnave.

Dar, motto-ul copilăriei, „dacă vrei – poți”, mi-a dat putere interioară, răbdare să caut soluții pozitive pentru ziua de mâine. În această perioadă, activitatea principală a fost îngrijirea persoanelor în vârstă sau a bolnavilor, acasă sau în spital, trebuind să intervin la nevoile și solicitările lor care erau destul de exigente, pentru că tu erai doar o îngrijitoare. Şi, ştii care era povara cea mai grea? Când îngrijeam de bătrânii străini pentru mine, gândul că acasă au rămas buneii şi, că de toată grija asta ar fi trebuit să se bucure dânșii, pur şi simplu îmi făcea sufletul să urle de durere şi dor.

În momentul când fiica unei doamne de care am îngrijit a decis să se implice în legalizarea postului meu de lucru, s-au schimbat multe, au început drumuri, acte, așteptări, aspiraţii pentru o muncă legală şi tot în acest moment, dorința de a mă reîntorce la Patria mea a fost înlocuită de dorința de a obține realizările mele în această țară care nu doar m-a primit, dar care mă şi ajută să “cresc”, să visez şi să realizez mai mult.

Imediat după ce am primit actele de lucru si ședere legală, am fost stimulata de dorința din interior  de a îmbunătăți ceva în viața mea, deoarece Italia oferă mai multe oportunități pentru cei  care doresc să îmbunătățească condițiile lor culturale, sociale și economice. De multe ori cu tristețe în suflet mă uitam ca prin negură și îmi ziceam că aș vrea și eu să fac ceva dar nu îmi pot permite.

Din acel moment nu m-am oprit niciodată, în ciuda obstacolelor de care m-am ciocnit, căutând mereu stimuli pozitivi pentru creșterea mea profesională. Și aici vreau să mulțumesc doamnei Galia Sava, de la Biroul său din Roma, cu o gamă largă de servicii de consultantă pentru orice cetățean al R. Moldova în legalizarea sa peste hotare dar și în  chestiuni fiscale. A fost o etapă atât de complicată în recunoașterea, echivalarea și autentificarea actelor de studiu. Doar recunoașterea actelor de studii mi-a permis să mă înscriu la un Institut Profesional în Milano, să am profesia de operator de oficiu în domeniul asistenței medicale şi, mai târziu, cu anii, să particip la mai multe concursuri private și publice, oferindu-mi-se astfel oportunități de realizare profesională. A fost o perioadă foarte obositoare: lucram și învățam. Însă am studiat din dorința de a fi mai integrată în domeniul socială și de muncă din Italia, fără să mă plâng, chiar dacă uneori îmi simțeam lacrimile pe obraji. După ce am participat la mai multe concursuri în domeniul asistenței medicale, unul din ele am reușit să-l câștig, astfel am devenit funcționar public în Italia.

Și aici mă opresc pentru un moment din povestit pentru un suspin adânc, pentru că îmi place să spun că tot ce se întâmplă este rezultatul unui angajament luat de-a lungul anilor și voința de a nu renunța, pentru că recunosc, nu a fost atât de ușor.  Am studiat evoluția sistemului de sănătate, măsurile administrative, acte administrative, legi, diferite articole ale administrației publice în sănătate a unui stat de care nici nu avem idee. Nu știam de unde a început asistența sanitară în Italia, dar în cele din urmă, după multe sacrificii, am atins acest obiectiv.

La acest concurs m-am poziționat pe locul 44 , dintr-o listă cu mai mult de patru sute de candidaţi. A fost ani aglomerați. Privind în urmă, îmi amintesc o frază de Nelson Mandela „Un lucru întotdeauna pare imposibil până când nu este făcut”. Astăzi, recunoștința pentru viață îmi permite să mă trezesc în fiecare zi pentru a merge cu mare plăcere la locul de muncă.

La moment sunt asistent administrativ expert la un Spital renumit din Regiunea Lombardia. Atribuţiile mele sunt de a accepta și a rezerva toate beneficiile de sănătate ale pacienților care au nevoie de îngrijire. Este un serviciu de nivel birocratic, însă aspectul care este fundamental pentru mine în desfășurarea activității mele este abordarea umană și de proximitate, care îmi permite întotdeauna să dau o valoare adăugată, un zâmbet și, în acest sens, recunosc, educația din familie și cultura de a-i înțelege și a-i ajuta pe alții, îmi sunt foarte utile.

Aşa cum nu am plecat din Republica Moldova ca un act de protest, dar mai mult din dorința de a fi mai independentă și de a explora, îmi este foarte ușor şi plăcut să vorbesc despre ţara mea, pentru că Moldova este ceva extraordinar, chiar dacă are o istorie atât de zbuciumată. Vorbind despre Moldova mă copleșește o trăire plăcută, ca și cum ar fi un titlu de mândrie de a fi moldovean. Când mă prezint spun cu mândrie că sunt moldovean, şi nu îmi place când sunt confundată cu românii, aceasta fiind o chestie de percepție personală. Le povestesc italienilor că, din punct de vedere turistic, în Moldova găsești o natură minunată, unde domnește pacea, multe lăcașuri de cult minunate și oameni de o bunătate mai mult decât calzi și ospitalieri.

Despre moldoveni mereu am spus că sunt oameni frumoși la chip şi suflet, calzi, ospitalieri. În discuţia cu italienii mereu am încercat să distrug conceptul că în Republica Moldova oamenii trăiesc în sărăcie şi mor de foame, or, eu nu am fugit de sărăcie ci am mers spre alte locuri crezând că mai uşor mă voi realiza. Le vorbesc despre sărbătorile noastre, despre nunţile noastre, în general despre tradițiile și bucatele noastre tradiționale, despre vinul nostru extraordinar de bun.

Visul meu pentru Moldova este să nu mai fie o Perlă a Frumuseții amplasată între două realități, cea europeană și cea rusă, dar să parcurgă lungul drum către Comunitatea Europeană.

Chiar dacă este o ţară mică, Moldova are atât de mult de oferit popoarelor europene în subiecte precum cultura, istoria și sentimentul de demnitate. Sper într-un viitor de dezvoltare socio-economică, în care noile generații să nu viseze să emigreze, ci să poată trăi Acasă în condițiile pe care ni le oferă astăzi Italia sau oricare altă ţară europeană”.

Vă mulțumesc pentru interviu.

Articole similare
Comentarii